Home » Arhitectură românească tradițională

Arhitectură tradiţională pe Drumul Surducului

22 January 2012 0 Comentarii

arhitectura-traditionala-pe-drumul-surduculuiÎn Cheile Bicazului există locuri care abia aşteaptă să fie descoperite, peisaje sălbatice şi deosebite ce stau ascunse după pereţii stâncoşi care parcă se întâlnesc în cer. Cu un efort minim şi cu puţină voinţă poţi sa fii şi tu un spectator tăcut deasupra Cheilor Bicazului.

Pe drumul Surducului se ajunge fie prin cătunul Cheile Bicăjelului fie prin cele câteva trasee turistice din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş. Deşi este o zonă izolată în care se ajunge mai greu, aici vei găsi o arhitectură tradiţională foarte bine conservată remarcabilă din punct de vedere etnografic.

Pe drumul Surducului turiştii pot admira case vechi de peste 100 de ani, care ilustrează modul în care, odată, ţăranul român îşi întemeia gospodăria în armonie cu natura.  Aceste case sunt mărturii vii ale trecutului care merită şi trebuie să fie cunoscut, mai ales că tehnica de ridicare a casei, de la punerea temeliei până la acoperiş, se mai păstrează şi astăzi în zonă.

Arhitectura traditionala pe drumul Surducului, judetul Neamt

Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului
Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului
Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului
Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului Arhitectura traditionala pe drumul Surducului

Arhitectura populară tradiţională a zonei se caracterizează printr-o unitate deosebită în ceea ce priveşte tipul materialului şi tehnica de construcţie. Aici, în curţile şi odăile acestor case de lemn  pe lângă obiectele tradiţionale încremenite în timp ai ocazia să admiri un adevărat muzeu viu în aer liber.

Din drumul Surducului se ajunge în drumul forestier al cătunului Bicăjel. De aici, ti se deschide în faţa ochilor Valea Bicăjelului cu frumoasele pensiunile construite în stil tradiţional din lemn sau piatră. Turiştii care doresc să se relaxeze se pot caza aici şi vor fi surprinşi de arhitectura tradiţională, de peisajele şi frumuseţea caselor care formează imagini ce par venite din trecut. O plimbare iarna pe drumul Surducului reprezintă o ocazia excelentă de a respira aerul tare cu miros de brad, de a merge prin zăpadă şi de a admira peisajele spectaculoase de pe crestele din jur.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.