Home » Mesteri populari

Meşterii populari – mesageri ai tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi

26 February 2013 0 Comentarii

11-mesteri-populari-traditii-neamt-feb-2013În Ţinutul Neamţului se păstrează şi în prezent un repertoriu bogat de tradiţii şi obiceiuri impresionant prin varietatea lui. Fiecare detaliu al meşteşugurilor păstrate reflectă istoria şi moştenirea culturală a acestei zone, fiind în acelaşi timp îndeletniciri unice care au fost transmise de la o generaţie la alta. Creaţiile meşterilor populari din ziua de astăzi continuă parţial tradiţia strămoşească, ele reprezentând o punte de legătură între trecut şi viitor.

Transmis din generaţie în generaţie obiceiurile tradiţionale erau strict respectate asigurând buna rânduială a lucrurilor din cadrul comunităţii. Obiceiurile tradiţionale sunt împărţite în mai multe categorii, şi anume: obiceiurile cu ocazia sărbătorilor de iarnă, obiceiurile religioase de peste an, obiceiurile familiale, obiceiurile de muncă, obiceiuri sociale şi obiceiuri medicale.

Părăsirea formelor vechi şi apariţia înnoirilor a necesitat o perioadă de pregătire, în care tradiţia a jucat un rol important atât ca punct de plecare cât şi ca nesecat izvor de inspiraţie.

Mesteri populari, judetul Neamt

Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari
Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari
Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari
Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari Mesteri populari

Meşterii lemnului au adăugat în decursul timpului noi forme decorative pe structurile creaţiilor tradiţionale. Talentatele ţesătoare reuşesc să continue arta tradiţională moştenită de la bunici fiind ocupaţia tradiţională a acestora pe timpul iernii. Alături de ele sunt meşterele care croşetează şi reuşesc să confecţioneze podoabe deosebit de frumoase din fire textile şi mărgele. O altă categorie de meşteri care s-au adaptat cerinţelor actuale sunt cojocarii şi blănarii. Nu sunt mai prejos nici meşterii care lucrează diverse obiecte din metal, textile, plastic, cauciuc şi lut cum ar fi modelarea personajelor din poveştile lui Ion Creangă.

Toţi aceşti creatori populari contribuie prin obiectele realizate de ei la continuarea tradiţiei şi obiceiurilor străvechi păstrând nealterată autenticitatea şi valoarea ei.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.