Comori de arhitectură populară – schiturile de lemn
Ţinutul Neamţului este zona în care la adăpostul munţilor şi al pădurilor s-au perpetuat străvechi forme de viaţă românescă. Oamenii de pe aceste meleaguri frumoase au întemeiat de-a lungul timpului numeroase aşezări stabile şi construcţii durabile care demonstrează crearea unor trăsături specifice moldoveneşti.
Printre cele mai vechi şi mai valoroase creaţii din arhitectura populară a zonei Neamţ se numără schiturile de lemn, construite în secolele XVI – XIX, într-un autentic stil moldovenesc. Deşi arhitectura populară nemţeană prezintă importante similitudini cu arhitectura din celelate zone de la poalele Carpaţilor exprimate prin răspândirea anumitor elemente şi tipuri arhitectonice, ea s-a făcut remarcată prin deosebite calităţi estetice. Schiturile de lemn păstrate până în prezent sunt mesagerul bogăţiei vieţii religioase de pe aceste meleaguri şi oferă detalii de construcţie din ultimile trei veacuri. Printre acestea se numără cele de la Hârţeşti din 1683 şi Itrineşti din 1728 ale comunei Mărgineni, cel din Săvineşti din anul 1820 şi Bârcu – Goşmani din anul 1819, comuna Români.
Cu mai puţine particularităţi în domeniul arhitecturii populare se numără lăcaşele de cult care gravitează în jurul oraşului Piatra Neamţ. Astfel că, arhitectura bisericilor de lemn au beneficiat de influenţa inovatoare a oraşului în care se afla Curtea Domnească a lui Ştefan cel Mare. Mărturie stau schiturile de lemn care au rezistat peste veacuri, printre care se numără: Văleni – sec XVI, Sarata – 1780 şi strămutată pe M. Cozla, Vânători – 1776, cele din comuna Dobreni: Sarata – 1752 şi Măşcăteşti – 1659, din comuna Girov: Bahna – 1736 şi Conţeşti -1828.
Meşterii decorului arhitectonic au acordat cea mai mare atenţie esteticii lăcaşurilor de cult. Prin armonia proporţiilor şi frumuseţea decorului cioplit, crestat ori sculptat, schiturile de lemn din Neamţ pot fi denumite adevărate „comori de arhitectură populară.”
Scrie raspunsul tau!