Home » Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș

Cheile Bicazului – peisaj copleșitor

20 October 2014 0 Comentarii

IMG_3060_resize           Situate pe DN 12C Bicaz – Gheorghieni, imediat după localitatea Bicaz Chei, Cheile Bicazului, întinse pe o distanță de aproape 8 km, leagă județele Neamț și Harghita și este una dintre cele mai mai spectaculoase și atrăgătoare zone turistice ale țării,

Tot drumul din Cheile Bicazului este format de serpentine, după fiecare curbă afli peisaje de o rară frumusețe. Privirea urmărește apa care sare înspumată peste pietre, șipotul ei ne umple urechile de sunetele micilor cascade, apoi urcă spre înălțimi amețitoare, urmărind fiecare colț de stâncă. Pereții de calcar ai stâncilor ascund peșteri (Peștera Neagra – 35 m lungime, Peștera Cascada – 69 m) și avene (Licas, Avenul cu trei intrări). Toate micile cursuri de apă afluente Bicazului fac la rândul lor alte chei: Cheile Lapoșului, Cheile Șugăului, Cheile Bicăjelului. De la vărsarea pârâului Bicăjel în pârâul Bicaz, începe cea mai spectaculoasă zonă a Cheilor pe o lungime de cca 1 km. Vom putea admira Gâtul Iadului strecurat între Piatra Surducului și peretele Bardosului, sau Piatra Altarului – 1154m, masivul stâncos cel mai impunător al Cheilor Bicazului, Piatra Pinteștilor – 847 m, Piatra Arșiței – 835 m, Piatra Surducului. Tăindu-ți răsuflarea, Poarta de Piatră și Polițele Bardosului sunt atât de apropiate una de cealaltă că soarele nu  pătrunde. Pe unele stânci sunt trasee marcate pentru alpiniști. În păduri viețuiesc cerbul carpatin, căprioara, capra neagră,  mistrețul, ursul brun, lupul, pisica sălbatică, râsul, iepurele, acvile de munte, cocoși de munte, alunarul, uliul păsărar, mierla, corbul, dar și vipere și șerpi de alun, iar în apele repezi ale Bicazului și afluenților lui se găsește păstrăvul de munte. Dintre speciile de plante întâlnim păișul, alunul, papucul doamnei, bulbucii, sângele voinicului și ghințura galbenă, iar în crăpăturile stâncilor, floarea de colț.

Cheile Bicazului fac parte din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș.

Sălbăticia Cheilor, masivitatea stâncilor de calcar printre care șerpuiește șoseaua, cheamă la a  parcurge cu pasul tot acest drum pentru ca să descoperi minunatele și amețitoarele peisaje pe care le poți fotografia copleșit de frumusețea lor, o invitație nu numai pentru turiștii din țară și de peste hotare, ci și pentru alpiniști.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.


  • wholesale nhl jerseys