Home » Alte evenimente, Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri, Uncategorized
,

RĂSCOLUL OILOR

28 October 2014 0 Comentarii

IMG_1166_resize          La români, lucrul la stână se desfășoară într-o succesiune de fapte, un amestec de  mitologie, mysticism, de elemente de religie creștine, de ritualuri, de practici și credințe care țin de datini vechi, primordiale.

Răscolul oilor este un eveniment pastoral ancestral, a doua mare sărbătoare a păstoritului.

După ce, la începutul lunii mai, oile sunt urcate la munte (suișul oilor), pe la Sfântul Dumitru se desfac stânele, prilej de bilanţ și de sărbătoare pentru proprietarii de oi, baci și ciobani, când se termină învoielile încheiate. După ce proprietarii oilor cu neveste și ajutoare, șeful stânei, baciul şi ciobanii și-au împărțit rezultatele trudei de la stână, fiecăruia cât i se cuvine, stâna se răscoleşte, adică se desface. În ziua răscolului cu toţii se ospătează cu balmoş (smântâna de pe urdă amestecată cu făină de păpușoi și sare) cu jintiță, cu tocăniță din oaia aleasă pentru ospăț, dar și cu tărie și vin. Se spune că dacă la răscol rămâne ceva din balmoş, atunci răscolul a fost sătul. Altfel, răscolul e flămând și e semn rău.

După mâncarea balmoşului, sarea rămasă la stână se sfarmă şi se împarte între toţi proprietarii de oi, care, luându-şi fiecare oile sale, le coboară spre acasă, în ocol. Atunci, fără știrea nimănui, baciul ascunde bucata de lemn pe care a ținut socoteala lucrului la stână, lângă un izvor, în pământ.

După răscolirea stânii, oile ajunse la ocol, sunt aduse acasă unde fânul este îndestulător, adunat din timp de omul gospodar.

Răscolul oilor este o tradiție păstrată din tată-n fiu pe valea Bistriței,  un spectacol trăit cu intensitate şi cu religiozitate de către fiecare participant.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.