Home » Uncategorized

Delicii culinare din Ținutul Neamț

12 December 2014 0 Comentarii

DSC_8711resizeȚinutul Neamț este bogat în locuri pline de istorie, spiritualitate și frumuseți naturale ce reprezentă atracții turistice deosebite și pe care turiștii din țară și de peste hotare le pot descoperi. Are, deasemenea, un potențial culinar apreciat, caracteristic moldovenesc, alcătuit din mâncăruri delicioase și băuturi tradiționale ce se servesc în orice anotimp. Pentru ca produsele oferite să fie naturale și cât mai ecologice, păstrăvăriile, pensiunile și hanurile din județul Neamț obțin materiile prime ce compun meniurile în cadrul microfermelor proprii. Deasemenea, aici natura fiind darnică, se regăsesc des în rețetele folosite ciupercile ori fructele de pădure precum și vânatul.

Să spicuim câteva dintre specialitățile aflate în ofertele unităților de profil de pe traseele turistice care brăzdează județul nostru: borşul ţărănesc cu carne şi multe legume și borşul de hribi, feluri de mâncare al căror gust este îmbogățit prin acrirea cu borș de putină, specific moldovenesc.  Pârjoale moldoveneşti, boboci de gâscă la ceaun,  dovlecei umpluţi cu carne sau cu urdă, tocană de hribi ori alți bureți de pădure, răcituri ori tochitură de porc sunt alte măncăruri ce se servesc alături de brânză și mămăliguță simplă ori coaptă pe grătar.

Un fel deosebit  îl reprezintă hârzobul de păstrăv: peștele este pus la fum cald de lemn de fag, brad ori prun și  mai apoi, este răcit în cetină de brad. Inedit , pentru unii, este modul de prezentare și păstrare a hârzobului: crengile de brad se așează în două forme ovale sau rotunde și se fixează pe margine cu vărguțe de mesteacăn, legate cu sfoară sau fâșii de coajă de copac. Între cele două forme se așează păstrăvii, ca un înveliș și se ”cos” între ele. Turiștii care se opresc la una dintre păstrăvăriile din zonă pot savura și un păstrăv la grătar după ce abia a fost prins din bazin, chiar în prezența lor.

La stânile turistice deschise pe timpul verii se pot mânca varietăți de brânză, diferite feluri gătite cu zer sau jintuit, carne de oaie la țiglă, obligatoriu lângă o mămăliguță caldă.

La sărbătorile tradiționale nu lipsesc cârnații și mușchiul de porc afumat, chișca și toba- de Crăciun și mielul fript și ouăle roșii –de Paște.

Din categoria dulciuri, turiștii vor aprecia alivencile , gugulufii moldovenești , învârtitele, cozonacii și vestitele plăcinte “poale-n brâu” . Bucătărese pricepute știu să facă dulceaţă de coarne, de soc, de cireşe amare, de nuci sau de trandafiri, sirop din muguri de brad sau zmeură.

Registrul alcoolic este completat de rachiul cu schinduc, zmeurata, vişinata ori țuica din fructe.

Așadar, dragi turiști nu pierdeți ocazia, când vizitați meleagurile Ținutului Neamț, să vă bucurați și de gusturile și de aromele tradiționale ale bucătăriei nemțene.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.