Home » Circuite turistice, Parcuri și rezervații

Rezervaţia forestieră Goşman, Rezervaţia faunistică Brateş, Cascada şi Cheile Bolovănişului

12 June 2015 0 Comentarii

tarcauRezervaţia forestieră Goşman, Rezervaţia faunistică Brateş, Cascada şi Cheile Bolovănişului, pot fi ţinte pentru o drumeție la sfârşit de săptămână.

Pe partea stângă a pârâului Goşmanu, acolo unde se-ntâlneşte cu pârâul Tarcău, mai la deal de satul Ardeluţa, pe un versant al muntelui, pornind de la înălţimea de vreo 700 de metri până spre 1300 de metri, cu inclinaţii de până la 45%, se află Rezervaţia forestieră Goşman. Este  o pădure seculară, un adevărat codru des, de peste 170 de ha, în care predomină molidul, fagul şi bradul, cu exemplare care trec de o sută-două de ani, unii cu un diametru de până la un metru jumătate şi cu înălţimi de peste 50 de metri. Printre aceştia se mai găsesc ulmi, scoruşi, tisă, paltini. Aici e patria râşilor, fiindcă ei sunt cei mai numeroşi dintre carnivorele care mişună prin pădurea virgină (urşi, lupi, vidre). Dintre plante, pe lângă frumoasele Campanule albastre ca cerul, se întâlnesc Făgăriţa, Crucea voinicului (Trei crai), rară precum Floarea de colţ, şi de asemenea, Grâul prepeliţei. Rezervaţia are valoare ştiinţifică, peisagistică şi social -educativă.

Dacă ne continuăm călătoria pe Valea Tarcăului, urcând muntele pe drumul forestier și traseul marcat, ajungem la Rezervaţia faunistică Brateş, unde vom putea admira cocoşii de munte. Aceste  păsări sunt foarte sperioase, simt orice mişcare din pădure. Doar perioada de împerechere, care începe la jumătatea lunii aprilie şi se sfârşeşte la jumătatea lunii mai, ne dă posibilitatea apropierii de cocoş, pitulându-ne, totuşi, după trunchiurile copacilor. Atunci, cocoşul îşi cheamă iubitele (găinile) cu un sunet specific. Umflându-se-n pene, le arată coada în evantai şi frumuseţea penelor în culori vii. Tot atunci, cocoşul, pentru câteva secunde, nu mai vede şi nu mai aude. Acest moment nu trebuie ratat. Pe lângă cocoşii de munte, care sunt şi cei mai numeroşi, în rezervaţie mai pot fi admirate specii rare de păsări dar şi importante specii de floră montană specifice zonei.

Nu părăsim Valea Tarcăului până nu mai vedem o minune a naturii.  Va trebui să urmăm calea drumului forestier Bolovăniş, pentru că, unul dintre pârâiaşele care se varsă în pârâul Tarcău, Bolovăniş, la circa 5 km înainte de vărsare formează o cascadă de o frumuseţe uimitoare, Cascada Bolovăniş. Mergând către vărsare peste doar 2 km vom intra în Cheile Bolovănişului care sunt săpate de apa pârâului în gresia de Tarcău, formând peisaje de o rară frumuseţe, pe o distanţă de vreo 3 km.

După toate astea, ne  vom întoarce acasă mai bogaţi sufleteşte, cu plamanii primeniti de cel mai bun aer din Romania (daca nu stiati) şi cu o sumedenie de poze şi amintiri de neuitat!

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.