Flora masivului, protejată şi prin amenajarea Parcului Naţional Ceahlău, se constituie în ecosisteme montane de o mare valoare, marea majoritate cu continuitate în toate subzonele şi cuprinde – într-un luxuriant şi original amalgam – specii de o mare varietate. Că aici e un adevărat paradis pentru cercetători şi pentru turişti o ilustrează nu numai importanţa ştiinţifică deosebită a vegetaţiei stâncăriilor, unde multe dintre grupările instalate pe poliţe, brâne, pe substrat calcaros sau pe conglomerate sunt endemice (au existenţă şi răspândire locală), ci şi de faptul că aici se regăseşte circa o treime din speciile floristice ale ţării.

Interesul oamenilor de ştiinţă faţă de flora Ceahlăului s-a conturat şi s-a dezvoltat începând din prima jumătate a secolului al XIX-lea, în paralel cu reala deschidere a muntelui către drumeţii şi turiştii impresionaţi de farmecul locurilor. Au fost mai întâi cercetări referitoare la plantele superioare, realizate de botanistului J. Edel şi spiţerul J. Szabo (care au consemnat şi data urcuşului în masiv – 21 iunie 1835), iar investigaţiile asupra plantelor inferioare (lipsite de vase conducătoare) au început mult mai târziu, la începutul secolului următor.
Excepţional de bogata compoziţie floristică a vegetaţiei din Ceahlău este relevată şi de studiile botanice ulterioare, care – până în prezent – au dus la identificarea în acest masiv a nu mai puţin de 1099 genuri, 2994 specii cu 66 subspecii, 117 varietăţi şi 31 forme.