Home » Alte evenimente, Evenimente

Complexului Muzeal Județean Neamț – 180 de ani de la nașterea lui Creangă

22 February 2017 0 Comentarii

 

Evenimente la Humulești-Târgu Neamț

La 1 martie, odată cu venirea primăverii, este celebrat un moment deosebit pentru cultura română, respectiv nașterea unuia dintre marii clasici ai literaturii. Ca în fiecare an, la Târgu Neamț se desfășoară o serie de acțiuni culturale menite să omagieze acest moment. Pentru că se împlinesc 180 de ani de când Ion Creangă a văzut lumina zilei în casa din Humulești, Complexul Muzeal Județean Neamț propune câteva acțiuni care să sublinieze importanța acestui eveniment. Manifestările de la Târgu Neamț fac parte dintr-o serie mai amplă de activități culturale, organizate atât la nivelul județului Neamț, dar și la Iași.

Alături de unitățile Complexului Muzeal Județean Neamț, își vor aduce aportul și instituțiile de învățământ din oraș, precum și Fundația Culturală ,,Ion Creangă”. Activitățile de la1 martie vor fi precedate de un atelier creativ, organizat pe data de 28 februarie la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, intitulat ,,Mărțișoare pentru Creangă”. În cadrul acestui atelier, elevii de la Clubul Copiilor din Târgu Neamț vor confecționa simboluri ale primăverii, inspirate de copilărie și scrierile lui Creangă.

Miercuri, 1 martie, la Humulești, se vor reuni 180 de copii, care, simbolic, vor reprezenta anii trecuți de la nașterea lui Ion Creangă. Unul dintre momentele manifestării este intitulat ,,Cuvinte și expresii din scrierile lui Creangă” prin care se propune ca fiecare elev să rostească un succinct pasaj din opera scriitorului. Copii vor prezenta și un scurt program artistic, alcătuit din cântece și monologuri. Un moment aparte va fi reprezentat de înmânarea unor distincții câtorva dintre colaboratorii foarte apropiați ai Complexului Muzeal Județean Neamț.

,,Un astfel de moment, atât de important, trebuie celebrat ca atare și tocmai din acest motiv, cunoscând faptul că și la Iași se organizează manifestări similare, am considerat necesar ca și noi, la Târgu Neamț, să desfășurăm mai multe activități prin care să subliniem, odată-n plus, valoarea lui Creangă și a operei sale. Pentru că Ion Creangă a scris despre copilărie și mai ales pentru copii, ne-am gândit că cel mai potrivit ar fi să ne bazăm pe sprijinul elevilor de la școlile din Târgu Neamț și, împreună cu ei, să îl omagiem pe cel mai cunoscut humuleștean” a declarat dr. Vasile Diaconu.

În baza unui protocol de colaborare încheiat între Complexul Muzeal Județean Neamț și Muzeul Național al Literaturii Române Iași, la activitățile omagiale dedicate lui Creangă, Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț va participa cu o serie de documente de arhivă la o expoziție temporară ce va fi organizată la Muzeul Ion Creangă (Bojdeuca) Iași.

Vă invităm să vizitați şi siteul Complexului Muzeal Județean Neamț:

http://muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/425-180-de-ani-de-la-nasterea-lui-ion-creanga-mmich-1-martie-2017.html

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.