Home » Muzee, Obiective turistice

Colecții de ștințe naturale din Piatra Neamț

13 June 2017 0 Comentarii

muzeul de stiinte naturale_resize

Ținutul Neamțului, cu care natura a fost extrem de darnică, a oferit totdeauna elemente interesante de studiu și cunoaștere pentru oamenii de știință. Ca urmare, geologi, paleologi, geografi, botaniști, zoologi de prestigiu au realizat studii complexe ale acestor locuri, finalizate în importante publicații științifice.

Instituția muzeală valorifică rezultatele acestor cercetări, transmițându-le apoi publicului prin intermediul expoziției de bază, completată în permanență, precum și a expozițiilor temporare tematice.

Expoziția permanentă are caracter monografic, reflectând ținutul Neamț din punct de vedere geologic, geomorfologic, paleontologic, floristic și faunistic. Expoziția este structurată în două mari segmente: evoluția scoarței terestre și prezentarea florei și faunei județului.

Colecția de paleontologie cuprinde nevertebrate mezozoice (amoniți, belemniți etc), neozoice (bivalve, gasteropode) și vertebrate reprezentate în principal de pești fosili oligoceni. Ultimii constituie cea mai importantă și mai valoroasă colecție științifică de acest gen din țară, alăturându-se unor colecții celebre, din muzeele de la Moscova, Wroclaw, Brno, Viena, Paris.

Fauna de pești fosili, descoperită încă din secolul al XIX-lea în formațiunile oligocene (formate în urmă cu 36-31 milioane de ani), de pe aria județului Neamț, are o importanță deosebită în stabilirea relațiilor filogenetice și biogeografice dintre fauna oligocenă-miocenă din Paratethys și cea actuală din Oceanul Atlantic și zona Indo-Pacifică.

În ceea ce privește mineralele deținute de muzeul din Piatra Neamț, acestea ne încântă prin frumusețea cristalelor și bogăția irizațiilor, multe dintre piesele expuse fiind așa numitele “flori de mină”.

Al doilea segment expozițional, prezintă, prin intermediul dioramelor, biogrupelor și vitrinelor, flora, vegetația și fauna județului. Sunt reprezentate ecosistemele cele mai importante: pădurea, pajiștea, peștera, agroecosistemul, aspecte sezoniere, diorame spectaculoase cu aspecte din Parcul Național Ceahlău și Cheile Șugăului. Ceea ce sporește valoarea dioramelor și biogrupelor o reprezintă folosirea în exclusivitate a materialelor naturale, protejate prin tehnici de conservare specifice.

Ultima sală a expoziției, care cuprinde animale rare, trofee ale unor specii ocrotite de lege, harta cu rezervațiile naturale și monumentele naturii din județul Neamț, se costituie într-un segment privind protecția mediului, problema actuală majoră în întreaga lume.

Album foto:

Video:

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.