Home » Calendar Evenimente, Evenimente

JURASSIC, primul spectacol de teatru-film pentru copii de la TT

22 October 2018 0 Comentarii

 

 

JURASSIC, primul spectacol de teatru-film pentru copii de la TT

 

 

 

 

JURASSIC de George Cocoș, regia Ana Crăciun-Lambru, este premiera lunii octombrie din stagiunea 2018-2019 la Teatrul Tineretului. Este al doilea spectacol produs în cadrul Mic-Ro Laborator de creație teatrală, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, după SCHOOL FEAT. COOL, regizat de Elena Morar.

 JURASSIC este un spectacol de teatru-film, o poveste despre prietenie și extraordinarele surprize pe care ți le oferă o călătorie, în care personajele sunt doi pinguini, patru dinozauri, un pui de tigru și un cercetător ciudat. „Jurassic împlinește o fantezie a micilor și, de ce nu, a marilor spectatori! Spectacolul recreează prin intermediul decorurilor bogate în detalii și a păpușilor dinamice, fantastica lume a dinozaurilor. Dr. Evil, un doctor puțin scrântit vrea să câștige toate premiile Nobel cu noua sa creație, Mașina Timpului. El trimite astfel înapoi în Era Glaciară, un pinguin răpit de la Sanctuarul pentru Pinguini Orfani. Mașina dă eroare și Pingu, protagonistul nostru, se trezește în Jurassic. Aici el se întâlnește cu Rexi, o fetiță Tyranosaur, alături de care trece prin numeroase peripeții pentru a ajunge la Ținutul Înghețat. Alături de ei, călătorim și noi în lumea frumoasă a copilăriei, a micilor aventuri pline de emoții – frică, tristețe, bucurie – prin care, în final, se leagă prietenii… cât o Eră întreagă.” (Ana Crăciun-Lambru)

Vă așteptăm marți, 23 octombrie, de la ora 17.00 și de la ora 19.00 la Sala Studio “Corneliu-Dan Borcia”. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Accesul se face pe baza unei rezervări la Agenția Teatrală.

Următoarele reprezentații sunt programate pentru 10, 24 și 25 noiembrie, iar pe 27 noiembrie, JURASSIC va fi prezentat la Casa Culturii „Ion Creangă” din Tîrgu Neamț.

 

JURASSIC

de George Cocoș

Distribuție:

Pingu: Mircea Postelnicu
Rexi, Triceraptos: Corina Grigoraș
Triceraptos, Stegosaurus, Pterodactyl, Mama Dino, Tigruț: Cătălina Bălălău
Dr Evil, Triceraptos, Tata Dino, Pinguinul Bătrân: Valentin Florea

Un spectacol de teatru – film de Ana Crăciun-Lambru

Păpuși: Alexandru Răzvan Chendrean și Ana Crăciun-Lambru

Butaforie decor: Cristian Petrescu

Foto-video: Andrei Ceobanu

Foto:

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.


  • wholesale nhl jerseys