Home » Alte evenimente, Evenimente

RECITAL CAMERAL la Piatra-Neamț

28 November 2018 0 Comentarii

 

 

RECITAL CAMERAL CU SOPRANA IOANA BENTOIU ŞI PIANISTA SILVIA SBÂRCIU PROTAGONISTE

 

 

 

Stagiunea artistică 2018-2019, realizată în colaborare de Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ şi Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, continuă miercuri, 28 noiembrie 2018, când organizatorii au programat un recital cameral susţinut de soprana Ioana Bentoiu şi pianista Silvia Sbârciu. Programul cuprinde lucrări ale compozitorlor Robert Schumann, Johannes Brahms şi Gabriel Faure.
Evenimentul va avea loc la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului judeţean Neamţ, începând cu ora 18:00.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

***

IOANA   BENTOIU

S-a născut la București, într-o familie de artiști, tatăl său fiind compozitorul Pascal Bentoiu si mama sa scriitoarea Annie Bentoiu. După bacalaureat a urmat secția canto a Universității de Muzică din București, la clasele doamnelor Emilia Petrescu și Arta Florescu. După ce a absolvit, a lucrat în privat cu marea artistă Valentina Crețoiu Tassian. A urmat apoi secția profesională a Conservatorului din Lausanne, Elveția, unde a obținut Premiul I de Virtuozitate cu felicitări. După ce s-a stabilit în Elveția a mai lucrat timp de 3 ani cu celebra cântăreața Sena Jurinac, la Augsburg, în Germania. În tot acest timp, Ioana Bentoiu și-a urmat cariera în domeniile muzicii vocal-simfonice și de lied, precum și a operei în roluri ca: Poppea (Lincoronazione di Poppea – Claudio Monteverdi), Pamina și Zweite Dame (Die Zauberflöte – W.A. Mozart), Contessa (Nozze di Figaro – W.A. Mozart), Sorceress (Dido and Aeneas – H. Purcell), Tell fils (Guillaume Tell – A. Grétry), Serpina (Serva padrona – G. Battista-Pergolesi) Séraphine (Séraphine ou la pharmacienne muette – H. Sutermeister), Mimì (La Bohème – G. Puccini) și Violetta (Traviata – G. Verdi). La aceste roluri s-au adăugat zeci de recitaluri de lied, cu un repertoriu de peste 400 de piese, de la clasici la contemporani, precum și apariții solistice în Simfoniile II si IV de G. Mahler, Nuits d’été (H. Berlioz), Carmina Burana (C. Orff), Amphion (A. Honegger), Les Illuminations (B. Britten), lieduri și arii cu orchestra (Mozart, Dvorak, Duparc, Ravel, Enescu).

Ioana Bentoiu a creat diverse cicluri de lieduri de Pascal Bentoiu, Herbert Fries, Jean Perrin, Arthur Honegger, Dinu Lipatti,  Lucian Metianu.

A cântat pe scene din România, Elveția, Franța, Marea Britanie, Italia, Cehia, Croația, Germania și Statele Unite. A ținut și ține cursuri de măiestrie în Elveția, România și Statele Unite. A colaborat cu artiști ca Armin Jordan, Eric Tappy, Juliette Bise, Valentin Gheorghiu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Camil Marinescu, Alxis Hauser, Jean-Marie Auberson, Jean-François Antonioli, Eugenie Malek, Lory Wallfisch, Enrico Camponovo, Kristina Madzarac-Rohn, Djordje Stanetti, Iustin Oprean, Lena Vieru, Vasilica Stoiciu-Frunză, Steluța Radu, Jan Hobson, Silvia Sbârciu, etc. A înregistrat CD-uri pentru casele de discuri Claves, Timpani, Podium si UDMR.

Ioana Bentoiu este autoarea unei teze de doctorat în limba franceză, intitulată Vues sur la Voix– aspects du phénomène vocal à la confluence entre l’interprétation musicale, la conscience corporelle et la psychanalyse, și a unei biografii a profesoarei sale preferate, Valentina Crețoiu, intitulată Voce si dragoste de femeie publicată la Editura Muzicală în 2002.

Ioana Bentoiu este de asemenea titulara a clasei de canto și a clasei de operă, la care asigură și regia, la Institutul Ribaupierre din Lausanne.

***

SILVIA SBÂRCIU

Beneficiara unei solide pregătiri internaționale, pianista Silvia Sbârciu și-a început formarea muzicală în orașul natal Cluj-Napoca (mai întâi la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” iar apoi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”), desăvârșind-o la binecunoscuta instituție de învățământ superior muzical Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Mannheim (Germania) unde a urmat studiile aprofundate la clasa profesorului Paul Dan. Fecundele stagii profesionale în compania unor mari maeștri ai artei pianistice mondiale și a unor pedagogi importanți (Karl Heinz Kämmerling de la Mozarteum Salzburg în cadrul Schleswig – Holstein Musikfestival, Lev Naumov de la Conservatorul din Moscova, Leon Fleischer de la Juilliard School of Music, New York, Konstantin Scherbakov, Dmitri Alexeev, Felix Gottlieb sau Sviatoslav Pochekin în cadrul Internationale Klavierakademie Murrhardt – Germania) au contribuit decisiv la formarea profilului artistic al pianistei. Evoluția sa a fost puternic influențată și de participarea la IKIF (International Keyboard Institute and Festival – New York, SUA) unde a lucrat cu pianiștii Sontraud Speidel, Akiko Ebi, Asaf Zohar și dirijorul Eduard Zilberkant.

A susținut cursuri de măiestrie atât la Festivalul 3iTTT cât și la Academia de Muzică „Stanislaw Moniuszko”- Gdansk, Polonia.

Pe lângă bogata activitate solistică desfașurată alături de orchestrele filarmonicilor din Cluj – Napoca, Timișoara, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov etc. sub bagheta dirijorală a lui Mihail Agafița, Ilarion Ionescu-Galati, Paul Mann, Aurelio Canonici etc. cât și în recitaluri solo și concerte susținute în România, Germania, Franța, Suedia, SUA etc., Silvia Sbârciu s-a impus și ca un partener cameral avizat, aplecându-se cu un pasionat interes asupra relației text literar/text muzical din duo-ul voce-pian.

 

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.