Home » Alte evenimente, Evenimente

„FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIŢIA A XXXI-A

13 March 2019 0 Comentarii

Programul competiţiei şi amănunte despre Gala laureaţilor

Vineri, 15 martie 2019, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ, va debuta ediţia a XXXI-a a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “Florile Ceahlăului”. Competiţia se va desfăşura pe două secţiuni: canto tradiţional (categoriile de vârstă 9-14 ani, 15-19 ani şi 20-25 ani), respectiv instrumente populare (categoriile de vârstă 9-14 ani şi 15-25 ani).
Vineri, începând cu ora 14:00, intră în concurs categoriile 9-14 ani de la cele două secţiuni, pentru ca ziua de sâmbătă, 16 martie, să fie alocată întrecerii celorlalte categorii de vârstă de la secţiunile canto tradiţional şi instrumente.
Concursul acestor două zile este programat a avea loc la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, intrarea fiind liberă.

Duminică, 17 martie, începând cu ora 16:00, la “Cinema, Mon Amour” (fostul Cinema “Dacia”) din Piatra-Neamţ, va avea loc Gala laureaţilor, spectacol care va debuta cu un program folcloric al Ansamblului “Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ. Apoi, vor urca pe scenă laureaţii ediţiei curente, pentru ca seara să se încheie cu evoluţia Orchestrei “Lăutarii” din Chişinău, avându-l pe Maestrul Nicolae Botgros la pupitrul dirijoral.
Intrarea la Gala laureaţilor se face pe bază de invitaţie (40 de lei/loc), aceasta putând fi achiziţionată de la sediul Centrului. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0233.21.40.26.

Juriul
La ediţia de anul acesta juriul va fi compus din etnomuzicologul Elise Stan (preşedinte al juriului), Roxana Daniela Gibescu (etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri Electrecord), Delia Stoian Irimie (conf. univ. dr. – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Florentina Buzenschi (expert în bunuri cu valoare etnografică, muzeograf la Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ), Călin Brăteanu (director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” Suceava), Laurenţiu Ursache (realizator de programe folclorice la Radio România Iaşi) şi Carmen Elena Nastasă (manager al Centrului pentru Cultură şi arte „Carmen Saeculare” Neamţ).

Lista laureaţilor ultimelor zece ediţii, de la reluarea concursului
2009 – Ana DRAGU (Târgu Neamţ – Neamţ);
2010 – Sorina ASOFRONIEI (Pechea – Galaţi);
2011 – Gabriel Marinel DUMITRU (Piteşti – Argeş);
2012 – Georgiana PĂDURARU (Buhuşi – Bacău);
2013 – Ioana Maria UNGURAŞ (Jibou – Sălaj);
2014 – Larisa Vasilica UŢĂ (Baia Mare – Maramureş);
2015 – Alex Daniel Bulai (Piatra-Neamţ – Neamţ);
2016 – Ioana ŞTEFAN (Suceava);
2017 – Ionuţ COCOŞ (Slobozia – Ialomiţa);
2018 – Florin MIHALACHE (Bucureşti).

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.