Home » .: Promovare Turistică :., Muzee, Obiective turistice, Promovare Turistică
, ,

Descoperă la Piatra Neamț cea mai importantă colecţie de artă eneolitică din sud-estul Europei

20 February 2020 0 Comentarii

Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni

Galerie foto:

Unicat la nivel naţional, muzeu de istorie, dar şi de artă, acesta adăpostește în prezent cele mai spectaculoase artefacte, veritabile obiecte de prestigiu, aparţinând Complexului Cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie, în fapt cea mai importantă şi spectaculoasă civilizaţie preistorică europeană.

Turiștii găsesc aici obiecte tridimensionale şi materiale fotodocumentare, aparţinând tuturor fazelor şi etapelor de evoluţie ale acestei civilizaţii, de pe întregul său areal.

Cultura Cucuteni, civilizaţia preistorică europeană cel mai intens studiată

Galerie foto:

Dintre cele două principale manifestări artistice ale creatorilor culturii Cucuteni – ceramica şi plastica – fără îndoială că ceramica pictată cucuteniană poate fi considerată fără rezerve cea mai de seamă realizare. Aceasta rezistă cu succes celor mai exigente examinări şi oricăror comparaţii, nu numai cu orice altă ceramică a vremurilor străvechi din Europa, dar şi cu diferitele realizări din acelaşi domeniu ale artei populare a tuturor timpurilor, fiind cu siguranță una dintre cele mai strălucite manifestări artistice ale epocii eneolitice.

Muzeul Cucuteni reprezintă îndeplinirea dezideratului mai multor generaţii de arheologi şi o recunoaştere a eforturilor constante depuse timp de peste şapte decenii de către Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ

Galerie foto:

 

Inaugurat pe data de 24 iunie 2005, Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni primește recunoșterea valorii sale culturale științifice și artistice în peisajul cultural românesc şi internaţional în anul 2006 de către Ministerul Culturii şi Cultelor, prin acordarea premiului Iulian Antonescu, pentru proiectul de management în domeniul muzeografiei intitulat Primul muzeu Cucuteni din România.

Informații privind programul și taxele de vizitare, găsiți aici:

http://maecpn.muzeu-neamt.ro/

Clădirea, în fapt cea mai spectaculoasă din punct de vedere arhitectural din Piatra Neamţ, adăposteşte această colecție de excepţie și este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice. Aceasta se află chiar în centrul istoric al municipiului, în imediata apropiere a ctitoriilor muşatine (Curtea Domnească, Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” şi turnul-clopotniţă al acesteia), dar şi a altor instituţii muzeale importante, ce fac parte integrantă din Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie).

Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni este fără îndoială unul dintre cele mai apreciate şi vizitate instituţii de profil din România, municipiul Piatra Neamţ devenind astfel important centru cultural-ştiinţific şi turistic, atât în ţară, cât şi în străinătate, turiștii de peste tot din lume fiind de fiecare dată plăcut impresionați de comorile de nepreţuit adăpostite aici.

Galerie foto:

 

Imaginile au fost surprinse de participanții la Evenimentul de Fotografie, „Descoperă Ținutul Neamțului”, ediția de toamnă, 2019. Proiectul a fost inițiat și organizat de Consiliul Județean Neamț în scopul dezvoltării și promovării turismului în județul Neamț.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.