Restaurata timp de doi ani, Cetatea Neamtului a fost redata circuitului turistic intr-o forma in care vizitatorii pot sa vada obiecte ce reinvie atmosfera din vremurile trecute, cand cetatea era locuita. Salile care prin rolul lor atrag atentia in mod deosebit  sunt:

Paraclisul “Sfantul Nicolae” era locul de rugaciune si meditatie din vechea cetate a domnilor moldoveni. Vechiul paraclis al cetatii a renascut, iar vizitatorii pot astazi sa se roage si ei in locul unde ascultau Liturghia si se spovedeau odinioara vechii domni ai Moldovei.

Sala de sfat si judecata in care sunt expuse  obiecte ce sugereaza atmosfera specifica acestei incinte, si anume: scaune si o masa lunga din lemn necesara pentru sfat , o armura care da impresia unui cavaler gata sa intervina, alaturi de cinci plaiesi in vechi straie militare. Alaturi de aceste obiecte mai sunt expuse  pe pereti sabii, scuturi si sulite.

Camera de provizii unde erau depozitate recipientele pentru pastrarea hranei si a apei.  Regasim aici cateva butoiase si putini din lemn, ulcioare, saci de canepa burdusiti cu merinde si manunchiuri de plante uscate. Alaturi de aceasta camera se afla si Sala de mese unde sunt cuptoarele si oalele traditionale necesare pentru pregatirea mesei.

Inchisoarea (“neagra temnita”) de la Cetatea Neamtului unde erau intemnitati prizonierii militari, dar si cei care comiteau infractiunile consemnate in documentele medievale.  Aici atmosfera este intunecoasa si rece si cu atat mai sugestiva prin prezenta celor patru raufacatori cu barbi mari si neingrijite. Ei sunt legati cu lanturi si imbracati in camasi lungi si zdrentuite, iar pe jos sunt paie, gandaci si paianjeni.

Monetaria este sala in care se bateau monedele, iar  de-a lungul timpului s-au batut aici si monede de arama. In interiorul salii sunt expuse numeroase monede din perioade diferite.

Pe langa aceste obiecte in salile Cetatii Neamtului mai sunt expuse fotografii sau copii dupa documente vechi care intregesc atmosfera medievala a cetatii si vorbesc cel mai bine despre iscusinta, darzenia, vitejia si semetia Moldovei lui Stefan cel Mare.

Palatul Cnejilor – descriere

Palatul Cnejilor, un veritabil ansamblu architectural si locul de desfasurare a multor evenimente istorice, ne intampina sub forma unor ruine inconjurate de aura de mister si legenda ce dainuie si astazi.

Inceputurile sale dateaza din secolul al XIII- lea cand pe acest loc a fost construit un schit de catre ctitorul Silvestru care apartinea de manastirea Neamt. In timpul lui Ieremia Movila schitul se va  numi Manastirea Pionul dupa care va deveni Schitul Hangu. In anul 1639, fratele lui Vasile Lupu, Gheorghe Hatmanul, ridica o biserica din piatra pe locul vechiului schit, care va fi inzestrata cu mosii intinse, intarite si intregite in decursul sec al XVII –lea.

In anul 1791, Matei Cantacuzino pleaca in Rusia unde obtine titlu de cneazul Gheorghe Cantacuzino si inalte distinctii imperiale, motiv pentru care intensifica atacurile juridice impotriva Manastirii Pionul. In anul 1840, in ciuda eforturilor depuse de mitropolitul Veniamin Costache, cnejii Cantacuzini obtin proprietatea iar calugarii sunt nevoiti sa se stramute la Schitisor. Urmeaza perioada in care acestia transforma biserica intarita intr-o adevarata curte boiereasca fortificata, modificand chiliile, construind noi anexe si intarind zidul de incinta.

Perioada de stralucire a Palatului Cantacuzin de la Schit a durat intre anii 1840-1852 cand a fost vizitat de Wilhelm von Kotzebue si Alexandre Dumas.  Cheltuind peste masura pentru a mentine un fast nobiliar cu care au fost invatati, Cantacuzinii raman datori si isi pierd toate proprietatile. In anul 1852, Palatul Cnejilor este scos la licitatie si cumparat de Smaranda Sturza, moment in care se scrie ultima pagina in istoria acestuia. Cu timpul, curtea boiereasca incepe sa se ruineze, ramanand astazi doar povestea acestui loc.

Palatul Cnejilor: poze

Click pentru a vedea toate albumele foto

Construita: in anul 1466 de voievodul Stefan cel Mare

Descriere:

Construita de Stefan cel Mare, Cetatea Noua de la Roman a fost o adevarata fortificatie de piatra si un punct de rezistenta pentru partea de sud a tarii. Este singura cetatea care nu a fost ridicata pe un loc greu accesibil, asemenea celorlalte cetati din perioada medievala si a fost alcatuita dintr-un nucleu de ziduri. Aceste ziduri erau inconjurate de un sant de aparare, cu o latime de 30-60 m, obtinut prin abaterea apelor Siretului si pavat cu lespezi de piatra.

Asezata pe un teren nisipos si instabil, constructia cetatii a necesitat amenajarea unui pat de barne, peste care s-au turnat temeliile constructiilor de piatra. Cele sapte turnuri circulare ale cetatii au fost legate prin ziduri construite dupa un plan stelat.

In anul 1476, Cetatea Noua a Romanului a fost distrusa de armata otomana aflata sub conducerea lui Mohomed al II lea si refacuta in anul 1478. In anul 1483, cetatea a fost din nou intarita prin ridicarea unor ziduri cu turnuri circulare in fata intrarii, dar si a unui turn rectangular situat pe latura de sud a cetatii, latura care  nu era protejata de apa Siretului.

De-a lungul timpului, Cetatea Noua a Romanului a jucat un rol important in sistemul defensiv al Moldovei. Dumitrascu Cantacuzino, in anul 1675, la ordinul vizirului va distruge cetatea care devine inutilizabila si inceteaza sa mai fie mentionata in istorie. Treptat, zidurile fortaretei s-au risipit, astazi se mai pastreaza doar temeliile de piatra adanc infipte in malul Siretului, marturii ce au stat la baza cercetarilor arheologice.

Locatie:

Construita: probabil de Petru I Musat (1375 – 1391)

Descriere:

Cetatea Musatina sau Cetatea de pamant este cel mai vechi monument istoric si de arhitectura din orasul Roman. Existenta ei este mentionata pentru prima data la 30 martie 1392, intr-un document emis de cancelaria voievodului Roman I Musat.

Din punct de vedere architectural cetatea a fost construita sub forma unei potcoave, pe principiul palisadelor din barne de lemn si pamant. Acestea erau protejate la exterior printr-un val de pamant si un sant de aparare care se intindea pana la apa Moldovei. Palisadele erau formate din bordeie cu peretii exteriori intariti, astfel incat aparatorii, adapostiti in aceste locuinte, sa fie mereu la post.

Cetatea Musatina de la Roman a avut o existenta scurta, inutilitatea ei in aceasta zona s-a datorat masurilor luate de Alexandru cel Bun privind consolidarea si centralizarea statului feudal in frontierele sale maxime. Cercetarile arheologice realizate in aceasta zona au scos la iveala obiecte de ceramica si marturii numismatice care atesta faptul ca in jurul anului 1410, la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun, Cetatea de pamant a fost abandonata. Pe locul aceasteia s-a construit in mai multe etape Episcopia Romanului.

Locatie:

Construita: asezare apartinand eneoliticului (Cucuteni A), epocii bronzului (cultura Monteoru), cetate dacica (sec. I i. d. Hr. – I d. Hr.) si o asezare feudala (sec. XII.)

Descriere:

Cetatea Dacica de pe Batca Doamnei a fost descoperita  de catre fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra-Neamt, Constantin Matase si reprezinta cel mai vechi monument istoric de pe teritoriul municipiului Piatra Neamt si una dintre cele mai interesante si mai comentate fortificatii antice din Moldova.

Desfasurate pe o suprafata de 20.000 m² pe creasta inaltimii cuprinzand platoul central, terasele vestice si suprafetele nivelate pentru constructii, vestigiile arheologice de la Cetatea Batca au fost identificate ipotetic cu Petrodava, cetate mentionata de geograful grec Ptolomeu (III, 8, 4). O alta ipoteza atribuie cetatii rolul de a face parte dintr-un sistem defensiv mai amplu, realizat sa supravegheze Valea Bistritei alaturi de  cetatile de pe Dealul (Muntele) Cozla (distrusa de lucrarile de amenajare a “Cercului Gospodinelor” in 1904)  si cea de la Piatra Soimului – Calu.

Cu toate ca ruinile cetatii au fost descoperite in anul 1928, abia in anul 1957 au inceput sapaturile arheologice mai ample, care au confirmat presupunerile anterioare cu privire la evolutia asezarilor de pe Batca Doamnei. Arheologic s-au confirmat existenta a doua nivele de locuire: primul nivel  datand din secolul al II-lea i.Hr., iar cel de-al doilea nivel corespunzator perioadei dintre secolele I i.Hr. si I d.Hr.

Sapaturile arheologice au scos la iveala obiecte de ceramica, obiecte de podoaba, arme si unelte de fier care dovedesc existenta unui important centru de locuire geto-dacica. Alaturi de aceste podoabe, amploarea constructiilor si taria fortificatiilor confera asezarii de pe Batca Doamnei un nivel ridicat de dezvoltare sociala si o intensa viata economica. In timpul lui Burebista si mai apoi al lui Decebal, cetatea de pe Batca Doamnei cunoaste o indelungata perioada de inflorire. Se pare ca, odata cu incheierea celui de-al doilea razboi daco-roman, incepe sfarsitul acestei fortificatii, romanii fiind direct interesati in lichidarea acestui avanpost care periclita securitatea frontierei rasaritene a provinciei Dacia.

In prezent, pe locul Cetatii de la Batca Doamnei nu s-au mai pastrat decat resturi ale vechilor constructii de proportii monumentale care sunt accesibile doar arheologic. Pentru turisti, o drumetie pana la ruinele de la Batca Doamnei, inseamna o experienta frumoasa alaturi de o priveliste minunata a orasului si lacului de acumulare de la Piatra Neamt, a manastirii Bistrita cat si a culmilor muntoase din jur.

Descriere:

Construit la o rascruce de drumuri pe mosia boierilor Catargi, in anul 1718, Hanul Ancutei a fost un loc de popas pentru negustorii ce calatoreau spre Roman, Iasi sau Suceava.  In anul 1819, vornicul Stefan Catargiu, a obtinut aprobarea consturirii unui nou han care sa serveasca drept statie de posta si  dreptul de a organiza iarmarocul de la Tupilati, pe terenul plan de langa Han si  apa Moldovei.

Hanul Ancutei a fost zidit pe temelie de piatra, avand o lungime de 36,20 m si o latime de 15,70 m, prevazut cu doua usi mari de stejar, folosite una ca intrare si alta ca iesire. Caldirea din ziduri groase de piatra avea o fatada simpla, cu o arhitectura de pilastri si o arcada dubla la intrare. In volumul de povestiri “Hanu-Ancutei” marele scriitor roman Mihail Sadoveanu descrie hanul ca o cetate “in care puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor..“ .

Casa Rurala a preluat Hanul Ancutei de la Nicolae Calimachi Catragi in contul unor datorii si l-a vandut in anul 1920. Hanul, a ramas in forma s-a initiala pana in anul 1943, cand proprietarii l-au daramat in cea mai mare parte pentru ca nu puteau plati impozitele si nici nu aveau posibilitati materiale pentru a-l intretine. Pentru o perioada, in locul hanului se gaseau doar niste ziduri in ruina si pivnita, care aminteau de vremurile de altadata.

In anul 1967, hanul va trece in proprietatea statului iar autoritatile decid reconstructia lui dupa planurile initiale. Prin urmare, zidurile ramase au fost daramate in totalitate si pe podeaua si beciul vechiului han s-a ridicat noua constructie care respecta linia traditionala si arhitectura specifica secolului al XVIII-lea. Pentru conservarea spiritului sadovenian moldovenesc, noua constructie va primi aceeasi destinatie de han.

O noua etapa de restaurare a cladirii a avut loc in anul 1999 cand hanul capata o infatisare autentic romaneasca prin crearea unor mici expozitii de costume populare specifice zonei si de obiecte de ceramica si din lemn. Totodata, la intrarea in Han este asezat bustul scriitorului Mihail Sadoveanu, realizat de sculptorul Florin Zaharescu.

In amintirea vremurilor trecute, in luna noiembrie a fiecarui an, Hanul Ancutei este gazda Festivalului de Creatie Literara “Mihail Sadoveanu”.