Home » Parcul National Ceahlau

Rezervaţia ştiinţifică botanică “Poliţa cu Crini”

19 June 2012 0 Comentarii

07-zona-polita-cu-crini-2012În Parcul Naţional Ceahlău localizat la 10 km vest de Bicaz, în vestul judeţului se află Rezervaţia ştiinţifică botanică “Poliţa cu Crini”. Aici se poate ajunge urmând traseul marcat cu bandă albastră care pleacă de la Cabana Izvorul Muntelui – Curmătura Lutu Roşu până la Cabana Dochia. Pe traseu este amplasat un panou care te avertizează că ai ajuns în perimetrul denumit “Poliţa cu Crini”. Această locaţie a fost declarată rezervaţie ştiinţifică botanică încă din anul 1941. Aici vegetează, în stare naturală, exemplare de zadă (larice) ce ating peste 30 m înălţime şi un diametru de 90 cm.

De istoria acestui loc se leagă mai multe legende, dar cea mai cunoscută este cea a unui sihastru care a fugit de lume şi s-a urcat pe hăţaşul din jgheabul cu paltini şi de acolo, pe o poliţă, unde cu mâna lui şi-a săpat un adăpost. Cu timpul sihastrul a sădit pe poliţă crini. La un moment dat acesta s-a întâlnit cu nişte oieri şi le-a spus că dacă vreţi să vă fie iertate păcatele şi răutăţile să sădiţi oriunde în faţa casei noi ce o ridicaţi, sau a bisericii, câte un crin. De atunci au apărut crini pe la toate casele de la satele din jur.

Parcul Naţional Ceahlău este unul dintre puţinele complexe carpatine în care se mai găsesesc încă eşantioane nealterate ale naturii, lucru deosebit de important şi de apreciat totodată.


Zona Polita cu Crini – Ceahlau, judetul Neamt

Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau
Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau
Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau
Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau Zona Polita cu Crini - Ceahlau
Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.