Home » Evenimente

Evenimente

PRINCIPALELE EVENIMENTE DIN JUDEȚUL NEAMȚ

În această secţiune puteţi găsi o listă a principalelor evenimente organizate pe teritoriul județului Neamţ, pe tot parcursul anului.

Declarat destinaţie turistică de excelenţă, judetul Neamţ atrage, anual, un număr din ce în ce mai mare de turişti, români şi străini. Prin atracțiile sale turistice inedite și frumusețea cadrului natural, precum și datorită obiceiurilor și tradițiilor impecabil conservate, Județul Neamț este, în prezent, unul dintre cele mai vizitate judeţe din România. Numeroasele monumente istorice, peisajele pitorești, diversitatea florei și a faunei completează bogatul patrimoniu al destinației.

Pe lângă varietatea obiectivelor turistice și numeroasele oportunități de agrement aflate la dispoziția vizitatorilor, care sunt mereu bine primiţi, județul Neamț atrage şi prin gama variată de festivități anuale prin care se celebrează cultura tradițională, muzica, mâncarea delicioasă și atmosfera plină de voie bună.

Județul Neamț este gazda unor evenimente cu tradiţie, festivaluri muzicale și culturale, precum și a unor competiţii sportive apreciate la nivel naţional şi a unor activităţi de agrement extrem de îndrăgite, pe care vă invităm să le descoperiti.

Indiferent de anotimp, județul Neamț oferă vizitatorilor posibilitatea de a participa la numeroase activități și evenimente deosebit de atractive. Alegeţi să vă bucuraţi în sezonul rece  prin practicarea sporturilor de iarnă în stațiunea Durău sau porniţi într-o drumeţie de vis pe Masivul Ceahlău, Muntele Sfânt al românilor și lăsaţi-vă cuprinşi de încântare urmărind parada fascinantă a portului, cântului şi dansului popular din peste 30 de ţări ale lumii, în timpul Festivalului International de Folclor “Ceahlăul”, sau delectaţi-vă cu un mix surprinzător între muzica la pian şi celelalte arte, în cadrul “Neamţ Music Festival”.

Indiferent dacă vă place aerul cosmopolit al orașului sau liniștea plină de înţelesuri a satului tradiţional, județul Neamț este locul ideal în care să petreceti o vacanţă de neuitat!

Comentariile sunt inchise.