Home » Legendele Ceahlaului, Parcul National Ceahlau
,

Dragostea nu se pețește… Legenda Pietrei cu apă (Legendele Ceahlăului, episodul 9)

3 October 2016 0 Comentarii

Multe neguri, ploi, vânturi și zăpezi s-au tot abătut asupra Ceahlăului, dar tot pe atâtea au fost și revărsările de lumină ori mănunchiurile de raze ale bolții senine și-ale înflăcăratului ei prinț. Tot așa a fost, prin vremi, și cu bucuriile și durerile oamenilor care au căutat pe-aici rostul zilnic al traiului, singurătatea nevoinței ori căldura năvalnică a iubirii. Zic cei mai bătrâni, care nu uită de spusele moșilor și strămoșilor lor, că în locul de-i zice Piatra cu apă s-a petrecut cândva o tristă poveste de viață, al cărei tâlc și azi trebuie tălmăcit cu luare-aminte…

Astfel, în vremurile cele vechi, pe când traiul oamenilor doar din păstorit și vânat se putea duce prin jurul Ceahlăului, într-un sat de la poalele sale trăia un om bogat – taaare bogat. Dar omul acela, care de toate avea la casa lui, iaca, nu avea parte și de zile cu soare, în toată puterea cuvântului. Fiindcă – de urât și hain ce era – în zadar tot poftise să-și ia o nevastă vrednică și frumoasă! Degeaba pământuri și ditamai căsoiul, degeaba mulțime de acareturi și oi, că n-avea parte baremi de-o vorbă dulce și-o privire mai galeșă, de femeie, iar noaptea tot singur se răsucea în patul său…

Până la urmă, auzind el de-o copilă săracă, harnică și cu mult “vino-ncoace”, tocmai ajunsă la vârsta măritișului, ce-i trece prin cap? Pune caii cei mai frumoși la căruță, o încarcă cu câțiva saci de grâne și mai multe boccele cu haine și de-ale gurii, leagă și două vițele de coada căruței și… hai la părinții fetei, taman în pețit!

De, aflase zgripțuroiul că bieților oameni tare le mai sufla vântul prin grajduri și prin ogradă și că nu știau pe unde să mai scoată sărăcia din casă… Așa că, făcu ce făcu și – promițându-i sărmanului tată încă doi boi și o pungă cu galbeni – iaca, își făcu rost, afurisitul, și de nevastă! Că fata, văzând plânsetul cel mai amar al părinților și al surorilor sale, care s-au ținut lipcă de capul ei, să se mărite cu bogătanul, c-așa or să iasă din sărăcie cu toții, s-a dus până la urmă nevastă la casa urâtului și hainului…

A fost ea nevastă supusă și-ascultătoare câțiva ani, dar numai biata de ea știa cât amar aduna în suflet și câte lacrimi vărsa pe ascuns, că deloc nu-l putea suferi pe bărbatu-său cel urât și hain. Și iată, într-o vară, rătăcind după ierburi de leac prin preajma Polițelor cu crini din Ceahlău, îi ieși și ei iubirea în cale: se întâlni cu un cioban tinerel, mândru la chip și la trup, ce umbla și el în neștire, căutându-și de zor o oaie rătăcită…

Și-apoi, dacă taman acel ciobănaș i-a fost hărăzit nefericitei neveste, trei veri s-au tot iubit ei acolo, pe munte. Și – mai zice legenda – până și câinele care, din porunca bogătanului își însoțea peste tot stăpâna, fiind anume deprins să atace orice străin care se-apropia de ea, le-a păzit mica scobitură din stânca unde își trăiau fericirea. Numai că (iar nu se știe cum) soțul cel hain și urât, a prins până la urmă de veste! Grozav s-a mâniat și a fiert, dar nevestei – nimic nu i-a spus!… A plătit însă câțiva haidamaci, care, după cum le-a fost înțelegerea, l-au omorât cu bâtele ori baltagele pe ciobanul cel tinerel și l-au zvârlit în prăpastia de sub stâncă și locul iubirii celei atât de năvalnice.

În zadar a tot venit apoi nefericita nevastă, căutându-și din ochi iubitul și așteptându-l răbdătoare, de fiecare dată, câte un ceas ori două…

După mai bine de-o săptămână, iată, câinele prinse a scheuna și, apropiindu-se mereu de buza prăpastiei, unde se pornea a urla dureros și prelung, o făcu pe stăpâna lui să se apropie temătoare. Și vaaai – aproape că leșină de durere! – îi fu dat să vadă trupul iubitului ei, zdrobit și oprit între câteva trunchiuri de zadă din ”polițele” cele cu ”crini”.

Spun cei bătrâni că trei săptămâni a rămas acolo, jelind și făcând să vuiască necontenit, cu țipătul ei dureros și parcă fără sfârșit, toate văile dimprejur. Apoi, într-o noapte, liniștea a coborât iar, înfiorată, pe firul văii de unde sărmana suise, de-atâtea ori, cu inima tresăltând de iubire… Când oamenii au urcat să afle locul grozavelor întâmplări, în scobitura stâncii care adăpostise cândva pe cei doi au văzut, plini de uimire, că picură apă – sunt lacrimile ochilor ce plâng și acum iubirea pierdută…

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.


  • wholesale nhl jerseys