Nici o altă ocupaţie nu a creat o mai mare comuniune socială şi spirituală, ca ţesutul tradiţional din timpul iernii. Însuşi scriitorul Ion Creangă, care de copil a participat la astfel de activităţi, amintea că ”… în Humuleşti vuiau vătălile în toate părţile”. În aceste condiţii autonome de lucru s-a creat adevărata artă tradiţională a textilelor de casă, pentru că fiecare ţesătoare a adăugat, la modelul răspândit în sat, detalii personale ornamentale şi cromatice.

Neamţul este renumit pentru scoarţa ”cu trandafiri” din Ghindăoani, scoarţa ”cu flori” din Crăcăoani, scoarţa ”în nouri” din Bălţăteşti, scoarţa ”cu capăi” din Hlăpeşti, scoarţa ”cu brazi” din Săvineşti, scoarţa ”în roate” din Borca, scoarţa cu ”luceferi” din Dobreni, scoarţa ”cu coarnele berbecului” din Pipirig ori scoarţa ”cu păsări” din Gherăieşti.

Existenţa lânii, provenită de la oile care se cresc în gospodării, determină şi astăzi femeile să mai folosească războaiele vechi de lemn, moştenite de la mama ori bunica şi să ţese piese vechi, dar în forme şi tehnici noi: cerga miţoasă cu alesături, carpetele şi cuverturile cu decorul în relief, cuverturile înflorate, ţesute în multe iţe, macaturile, feţele de masă, ştergarele.

Talentaţii meşteri populari din Neamţ continuă arta covoarelor, ţesând piese reuşite şi apreciate, cu compoziţii geometrice, în culori naturale şi vegetale.

Cusutul, împletitul şi croşetatul sunt şi astăzi îndeletniciri pentru timpul liber al sătencelor. La fel ca şi în trecut,  ţăranca harnică îşi realizează singură obiectele uzuale sau pentru decorul casei, îşi alege singură formele şi modelele, păstrând tradiţia locului, dar imprimându-şi mentalitatea, sensibilitatea şi măiestria sa proprie.

Galerie foto: