Home » Legendele Ceahlăului, Promovare Turistică

Muntele Ceahlău învăluit în misterul legendei Babei Dochia

27 February 2018 0 Comentarii

Se apropie 1 Martie și pe lângă obiceiurile și tradițiile legate de mărțișor, vestitorul primăverii, credința populară amintește și de legenda Babelor, asociată cu Baba Dochia, responsabilă cu venirea iernii. Odată cu încălzirea vremii, începând cu data de 1 și până pe 9 martie, Baba Dochia începe să-și lepede cojoacele.

Începutul de primăvară este un bun prilej pentru turiștii iubitori de drumeții montane, de a ajunge pe Muntele Ceahlău. Acolo, Stânca Dochia amintește de o frumoasă legendă. Potrivit acesteia, Dochia a fost o fată adusă încă de când era mica la schitul de la poalele Ceahlăului, iar când a crescut, aceasta s-a călugărit.

Într-o zi însă, în vreme ce se plimba și admira florile printr-o frumoasă poiană din apropierea schitului, Dochia a întâlnit un prinţ frumos, de care s-a îndrăgostit pe loc. Tinerii și-au făcut multe vise împreună și erau fericiți. A venit însă o zi, când Dochia l-a aşteptat în zadar pe iubitul ei. A trecut o zi, două, până la nouă zile, dar prinţul tot nu s-a arătat.

Într-o zi, fata a aflat că tânărul s-a însurat. Vestea a durut-o atât de mult că i-a întunecat judecata. A rătăcit pe Muntele Ceahlău timp de douăsprezece zile, nebună de durere şi deznădejde. În cea de-a douăsprezecea zi s-a suit pe o stâncă mare şi şi-a dat drumul în prăpastie.

De atunci, stânca poartă numele de Dochia, iar primele 12 zile din luna martie sunt zilele de rătăcire ale fetei.

Bătrânii spun că din cele mai vechi timpuri, oamenii obișnuiesc să-și aleagă o zi din intervalul 1-9 sau chiar 1-12 martie și că în funcție de vremea din ziua aleasă, așa le va merge tot anul.

Baba Dochia, potrivit scriitorului George Călinescu, face parte din cele „4 mituri fundamentale care au modelat cultura și spiritualitatea românească”, alături de Miorița, Meșterul Manole și Zburătorul, iar autorul Gheorghe Asachi a scris Balada Dochia în anul 1838, după o călătorie pe Muntele Ceahlău.

Galerie foto:

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.