Home » .: Promovare Turistică :., Agrement, Cheile Șugăului-Munticelul, Circuite turistice, Headline, Obiective turistice, Parcuri si rezervatii, Promovare Turistică, Trasee Montane

Aventura care te duce chiar în mijlocul naturii spectaculoase: Via ferrata ASTRAGALUS din Neamț

15 March 2019 0 Comentarii

Weekend-ul acesta aduce un bun prilej de bucurie iubitorilor de adrenalină la înălțime: se redeschide sezonul Via ferrata ASTRAGALUS, cel mai lung traseu din România, aflat într-o rezervație naturală fabuloasă, Cheile Șugăului – Munticelu, din Neamț, unică în Europa și în lume.

 

„Muntele nu mai aparține exclusiv alpiniștilor profesioniști, ci și publicului larg” – Ticu Lăcătușu

Creat pentru toți cei care doresc să experimenteze sentimentele de extaz și bucurie ale alpiniștilor pasionați de escaladă și de înălțimile muntoase, Via Ferrata ASTRAGALUS este un proiect al Clubului Montan Roman, sprijinit majoritar de HeidelbergCement și inaugurat în vara anului 2017. Cel mai lung traseu de via ferrata din România, amenajat în perioada 2015-2016 la inițiativa cunoscutului alpinist Constantin Lăcătușu, primul român care a cucerit vârful Everest, include 5 variante posibile de ascensiune, de diferite lungimi și dificultați. Punctul de plecare al traseului este Cabana Ecolog alt. 715 m, iar punctul de sosire este Vârful Turnului Mare alt.1000 m.

Aflați aici, pe acest traseu de via ferrata, în mijlocul unui adevărat muzeu în aer liber, turiștii vor avea surpriza să se simtă ca adevărații alpiniști și să-și descopere curajul sau slăbiciunile pe care nu le știau îndeajuns.

Galerie foto:

Denumirea traseului din Neamț vine de la specia endemica Astragalus pseudopurpureus (cosaj bicăjean), citată pentru prima dată în 1933, de botanistul Mihai Gușuleac. Planta creşte aici în proporţie de 95%.

În urma identificării mai multor specii de plante, animale și tipuri de habitate naturale rare, aria protejată Cheile Șugăului – Munticelu a fost declarată sit de importanță comunitară, în anul 2007, cu o suprafață de 335ha, parte integrantă a Rețelei ecologice europene NATURA 2000.

Galerie foto:

ATENȚIE! La început de sezon și nu numai, trebuie acordată atenție sporită zonelor friabile de pe traseu. Din cauza fenomenelor repetate de îngheț-dezgheț crește mult potențialul căderilor de pietre. Vă rugăm să respectați indicațiile oferite de personalul specializat în domeniu și să utilizați doar echipament de încredere, destinat special activității de via ferrata. Nu ignorați panourile informative și regulile locului, respectați natura și normele tehnice specifice pentru a parcurge traseul în condiții de siguranță maximă. De asemenea, păstrați biletele de acces.

Pentru alte detalii privind tarifele de intrare, de închiriere echipamente și altele, aveți la dispoziție următoarele date de contact: [email protected]; tel. 0744-913941, 0737-759998; www.facebook.com/ViaFerrataCheileSugaului.

Vă dorim un sezon 2019 „la înălțime” pe traseul Via Ferrata ASTRAGALUS!

Galerie foto:

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.


  • wholesale nhl jerseys