Home » Alte evenimente
,

Biblioteca Județeană suspendă activitatea cu publicul până la 22 martie pentru prevenția infecției cu virusul COVID 19

11 March 2020 0 Comentarii

În scopul aplicării unitare a măsurilor privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, având în vedere Hotărârea nr. 6 din 6.03.2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, ținând cont de recomandările și măsurile de prevenție la nivel global și național în ceea ce privește COVID-19, contextul epidemiologic actual complicat, în vederea sporirii măsurilor de prevenție a utilizatorilor serviciilor de bibliotecă, pentru evitarea unei posibile contaminări a persoanelor, ținând cont și de necesitatea asigurării unui cadru funcțional ce garantează securitatea și sănătatea în muncă a angajaților bibliotecii județene, organele de conducere decid și suspendarea activității curente de împrumut de carte la domiciliu și serviciile de studiu și lectură oferite prin săli/module de lectură, acces Internet, începând cu data de 12.03.2020.

Reamintim că, la nivel organizațional au fost întreprinse în perioada anterioară și alte măsuri de prevenție, inclusiv măsuri organizatorice și funcționale, cum sunt: suspendarea/ reprogramarea tuturor activităților culturale programate în luna martie a.c., fără nicio excepție; măsuri suplimentare  de igienă și prevenire  a infecției cu Coronavirus (COVID-19).

Astfel, începând cu data de 12 martie 2020 activitatea cu publicul a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț se suspendă temporar până la data de 22 martie 2020.

În funcție de evoluția măsurilor luate de autorități la nivel național sau județean, de evoluția contextului epidemiologic, măsurile prezente de prevenție pot fi modificate și vor fi anunțate pe toate canalele de comunicare ale instituției.

SUSPENDAREA ACTIVITĂȚILOR CULTURALE până la data de 31 martie 2020

– toate evenimentele culturale planificate în acest interval se  suspendă/ reprogramează, fără nicio excepție;

– atelierele creative pentru copii și tineri, cercurile de lectură și cursurile pentru învățarea limbilor străine se suspendă și se replanifică de comun acord cu partenerii bibliotecii.

DIRECTOR-MANAGER,

Mihaela Mereuță

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.