Home » Circuite turistice, Promovare Turistică
,

Traseul turistic: Piatra Neamt – Bicaz – Borca

20 May 2010 0 Comentarii

traseu-3-piatra-neamt-bicaz-borcaAjunsi in  Neamt poti sa descoperi o parte din istoria si cultura acestui judet vizitand obiectivele turistice care sunt adevarate marturii ale bogatii si frumusetii acestui tinut. Iata cateva dintre obiectivele turistice pe care le intalnesti pe traseul ce pleaca din Piatra Neamt si trece prin Bicaz spre Borca.

Pozitionarea pe Google Maps a obiectivelor turistice de pe traseul Piatra Neamt – Bicaz – Borca

Harti Circuite Turistice Judetul Neamt Harti Circuite Turistice Judetul Neamt Harti Circuite Turistice Judetul Neamt

traseu-3-curtea-domneasca-piatra-neamtCurtea si Biserica Domneasca din Piatra Neamt – Intemeiata de voievodul Stefan cel Mare intre anii 1468 – 1475, Curtea Domneasca, Biserica “Sf Ioan” si Turnul-Clopotnita constituie astazi un ansamblu architectural situat in centru orasului Piatra Neamt, in Piata Libertatii. Pe acelasi platou, in imediata apropiere a Curtii Domnesti, se pastreaza in forma ei aproape initiala Biserica „Sfantul Ioan“ – Domnesc, zidita intre anii 1497-1498. Alaturi de Biserica “Sfantul Ioan” s-a construit, in anul 1499, Turnul – Clopotnita avand o inaltime de 19 m.

traseu-3-muzeu-arta-piatra-neamtMuzeul de arta din Piatra Neamt – Cladirea in care se afla muzeul a fost construita in anul 1930 de catre italienii Carol Zani si Vincenzo Puschiasis. Muzeul prezinta o viziune panoramica asupra evolutiei artelor vizuale (pictura, grafica, sculptura, tapiserie) create de artistii romani la sfarsitul secolului al XIX-lea si in secolul al XX-lea. In operele sculptorilor Ion Irimescu si Ion Jalea si ale pictorilor: Gh. Petrascu, Fr. Sirato, St. Popescu, N. Tonitza, I. Tuculescu, Corneliu Baba se poate urmari perioada interbelica in arta romaneasca, marcata de incidenta curentelor europene dezvoltate in secolul al XX-lea.

traseu-3-muzeu-etnografie-piatra-neamtMuzeul de Etnografie din Piatra Neamt – Infiintat in anul 1980, Muzeul de Etnografie cuprinde o impresionanta expozitie de obiecte etnografice si arta populara din Neamt care ilustreaza ocupatiile, obiceiurile si portul oamenilor din aceasta zona, dar si arhitectura traditionala din lemn.

traseu-3-baza-hipica-piatra-neamtBaza Hipica „Virgil Barbuceanu” – Baza hipica de la Piatra Neamt este considerata ca fiind cea mai frumoasa baza hipica din tara. Inaugurata in anul 1986, intr-un loc ce ofera un peisaj de exceptie, baza hipica este inconjurata de raul Bistrita si padurea de la poalele Muntelui Cernegura. In timpul verii, se poate practica turismul calare in zonele Batca Doamnei si Bahrin cu exemplare de cai special dresati si adaptati la traseele montane. Trasurile pot fi puse la dispozitie pentru plimbari de agrement dar si pentru nunti sau alte evenimente importante. Pentru copii, Baza hipica de la Piatra Neamt pune la dispozitie un ponei.

traseu-3-telegondola-piatra-neamtTelegondola din Piatra Neamt – Daca ajungi in Piatra Neamt poti sa descoperi orasul de la inaltime calatorind cu telegondola, una dintre cele mai mari realizari din punct de vedere turistic ale conducerii orasului. Telegondola are statia de pornire de la Gara Piatra Neamt si merge pana la statia de sosire de pe dealul Cozla. Este cel mai simplu si rapid mijloc de transport pentru a ajunge pe dealul Cozla.

traseu-3-manastirea-bistritaManastirea Bistrita este asezata la o distanta de 8 kilometri spre vest de orasul Piatra Neamt, pe drumul DN 15 Piatra Neamt-Bicaz,  in satul Bistrita din com. Alexandru cel Bun. Manastirea a rezistat timp de peste sase veacuri la adapostul padurilor ce o acopera, infruntand greutatile si incercarile istoriei. Asezamantul monahal de la Bistrita are o mare valoare istorica si arheologica, numarandu-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale din Moldova, adapostind oseminte domnesti si fapte de neuitat din istoria si viata spirituala a poporului roman.

traseu-3-manastirea-pangaratiManastirea Pangarati – un asezamant de veche traditie de pe valea Bistritei, este amplasata pe DN15 Piatra Neamt – Bicaz, in apropiere hidrocentralei Dimitrie Leonida de la Stejaru si de Bisericani. Manastirea Pangarati isi are inceputurile in sec al XV lea, mai exact in anul 1460 cand cuviosul Simeon Sihastru, unul din sfetnicii lui Stefan cel Mare, a construit aici prima biserica din lemn cu hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Biserica are o arhitectura unica intre manastirile din Moldova si Romania, ferestrele sunt din lemn, mici si duble, cu grilaj metalic la exterior. Pridvorul este luminat de o fereastra dreptunghiulara la vest si alta la nord. Fatadele exterioare ale bisericii sunt tencuite si varuite in alb-inchis.

traseu-3-lacul-vaduriLacul Vaduri – Din punct de vedere geografic lacul Vaduri este situat la o altitudine de 350 m, pe sectorul de vale transversala a Bistritei avand la nord Muntii Stanisoarei si la sud Muntii Gosmanu. Este un lac de acumulare format in anul 1966 cu scopul producerii de energie electrica. Acest lac ofera conditii favorabile de hrana si adapost necesare iernatului pentru numeroase specii de pasari migratoare.

traseu-3-lacul-pangaratiLacul Pangarati – Din punct de vedere geografic, lacul Pangarati este situat pe sectorul de vale transversala al Bistritei  la altitudinea de 370,6 m avand la nord Muntii Stanisoarei si la sud Muntii Gosmanu. Prin conditiile favorabile pentru hrana si adapost pe care le ofera, Lacul Pangarati reprezinta o zona importanta pentru pasarile care se deplaseaza pe culoarul de migratie est carpatic.

traseu-3-muzeu-iulia-halaucescu-tarcauMuzeul de arta „Iulia Halaucescu” Tarcau – a fost inaugurat in noiembrie 2003 in comuna Tarcau, in cladirea in care a functionat “fosta scoala a invatatorului”. Cladirea muzeului cuprinde sase sali care adapostesc aproape 120 de lucrari plastice, dar si obiecte personale ale artistei care a fost supranumita “doamna acuarelei romanesti”. Muzeul, prin lucrarile si obiectele expuse, reuseste sa ne redea un crampei din viata artistei.

traseu-3-barajul-bicazBarajul Izvorul Muntelui – a fost construit intre anii 1950-1960 si uneste Muntele Gicovanu cu Obcina Horstei. Este construit din 30 de  ploturi separate prin rosturi etansate amonte cu pene de beton armat si tole de cupru si strabatut de kilometrii de galerii, puturi de aerisire si nise de vizitare. Barajul se prezinta ca un adevarat munte artificial, avand o lungime de 435 m, inaltime de 127 m si o latime la baza de 119 m.

traseu-3-lacul-izvorul-munteluiLacul Izvorul Muntelui este cunoscut si sub denumirea de Lacul Bicaz si s-a format ca urmare a construirii barajului hidroenergetic.  Situat la cativa kilometri in amonte fata de orasul Bicaz, pe cursul superior al raului Bistrita, Lacul Izvorul Muntelui este cel mai mare lac artificial amenajat pe raurile interioare din Romania. Totodata, lacul reprezinta locul unde se oglindeste Ceahlaul in zilele insorite.

traseu-3-biserica-lemn-farcasaBiserica de lemn din Farcasa – construita in 1774 de catre ardelenii refugiati in Moldova si refacuta in 1951, se înscrie printre cele mai valoroase monumente religioase de pe Valea Bistritei, punand in evidenta acele inepuizabile resurse populare de creatie ce apropie pana la identificare mestesugul si arta.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.