Home » Biserici, Obiective turistice

Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăţei din Piatra Neamţ

17 May 2011 0 Comentarii

biserica-sf-ioan-botezatorul-piatra-neamtConstruirea bisericii “Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăţei din Piatra Neamţ a început în anul 1866 când preotul Iancu Lăzărescu a început demersurile pentru construirea unei noi biserici în mahalaua Mărăţei. Prin contribuţia mai multor oameni care au făcut donaţii substanţiale clădirea bisericii a fost ridicată din piatră, în stil bizantin, amestecat cu cel al renaşterii, cu osuar (gropotniţă) la subsol.

Din punct de vedere architectural biserica a fost construită în plan treflat şi împărţită conform tradiţiei în pridvor, pronaos, naos şi altar. Biserica are 9 ferestre fixate pe ziduri şi 12 ferestre la turnuri, dar şi 4 turle sub formă de ceapă, caracteristice stilului rusesc. Caracterul unicat al bisericii îl reprezintă prezenţa osuarului de la demisolul clădirii, spaţiu prevăzut cu acest scop chiar din planul iniţial al ctitoriei.

Biserica “Sf. Ioan Botezatorul” din Piatra Neamt, judetul Neamt

Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul
Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul
Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul
Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul Biserica Sf Ioan Botezatorul

Această biserică măreaţă şi monumentală a fost înzestrată cu un iconostas pe măsură care se încadrează perfect în interiorul înalt al construcţiei. Acesta a fost realizat din lemn de stejar cu sculpturi din lemn de tei, dispuse în jurul icoanelor în aşa fel încât să scoată mai bine în evidenţă culorile acestora. Icoanele au fost pictate de către pictorul Lefteriu, ucenic al lui Nicolae Grigorescu astfel că tehnicile în care au fost lucrate sunt aceleaşi cu cele folosite la pictarea catapetesmei de la Agapia.

Aşezată pe o terasă înaltă a Bistriţei şi având dimensiuni mai mari făţă de celelalte biserici din oraş, Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Piatra Neamţ putea fi remarcată prin aspectul ei impunător de catedrală. Prima sfinţire a acestei biserici a avut loc la 15 septembrie 1886, cea de a doua sfinţire în anul 1924, iar cea de a treia sfinţire în anul 1990. Printre obiectele de patrimoniu care aparţin bisericii şi ne amintesc de istoria ei, se numără: icoane vechi pictate pe lemn sau pânză, veşminte şi alte obiecte liturgice, epitafe pictate, cădelniţe, cruciuliţe, linguriţe şi cărţi.

Cu timpul această biserică a suferit mai multe transformări, s-a construit un nou pridvor din cărămidă acoperit cu tablă, dar şi  anexele strict necesare: casă parohială, casă de prăznuire, capelă, magazii, clopotniţă, etc. Mai multe lucrările de conservare şi întreţinere a bisericii au avut loc până în prezent, astfel că acest lăcaş de cult ne încântă şi astăzi prin frumuseţea unică şi mărimea lui.

Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” este pentru oraşul Piatra Neamţ cea mai mare şi monumentală dintre bisericile înălţate dinainte de 1990.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.