Home » Arhitectură românească tradițională, Sate nemțene

Arhitectura populară tradiţională în Neamţ

23 September 2012 0 Comentarii

05-arhitectura-traditionala-neamtSatele nemţene încă mai păstrează construcţii tradiţionale care reprezintă adevărate documente de viaţă ale înaintaşilor noştri. Ele se disting prin dimensiuni reduse şi tehnici simple de realizare, prin echilibrul proporţiilor şi armonia ansamblului decorativ. Locuitori acestor sate îşi realizau singuri construcţiile din gospodării şi tot ei erau solicitaţi pentru ridicarea clădirilor mai importante: biserici, şcoli, conace, case cu cerdac decorat şi porţi înalte.

Cea mai importantă construcţie din interiorul gospodăriei ţăranului era casa compusă în trecut dintr-o încăpere şi tindă. Cu timpul, pentru a satisface nevoile vieţii unei familii a apărut casa cu două camere şi cerdac cu pridvor pe mijloc bogat decorat, realizat în tehnici de crestare şi traforare a lemnului. Interiorul locuinţei era împodobit cu ştergare brodate pe pereţi, covoare ţesute din lână sau cânepă vopsite în culori vegetale, mobilier şi obiecte de uz casnic din lemn.  Tot în acest spaţiu al locuinţei se petreceau odinioară sărbătorile şi şezătorile, evenimente cu ocazia cărora erau transmise mai departe obiceiurile din străbuni.

Arhitectura traditionala Neamt, judetul Neamt

Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt
Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt
Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt Arhitectura traditionala neamt

În gospodăria ţăranului se regăsesc şi adăposturile pentru animale şi alimente care iniţial au pornit de la un simplu complex devenind cu timpul o construcţie durabilă care expune la partea superioară un registru traforat numit “faţada cu flori”. Nu este deloc de neglijat poarta de la intrare în gospodărie care a căpătat în timp forme masive din lemn, cu acoperiş înalt şi dimensiuni apreciabile.

Satele mai deţin şi construcţiile de interes comunitar care au fost realizate la dimensiuni diverse în funcţie de necesitatea lor, respectându-se caracteristicile arhitectonice specifice ale vremurilor. Biserica din lemn era cea mai importantă dar şi cea mai frumoasă construcţie de interes comunitar, în jurul căreia s-au format principalele edificii culturale şi sociale. De la mijlocul secolului al XIX lea s-au înfiinţat şcolile publice construite din lemn şi cărămidă. Fiind o zonă cu mari atracţii turistice montane şi culturale dar şi de circulaţie de oameni şi mărfuri în Neamţ s-au construit un număr mare de hanuri.

Pe plaiurile nemţene încă se mai păstrează o parte din aceste construcţii vechi pe care turiştii le pot admira în plimbările lor prin această zonă. Aici, arhitectura populară tradiţională deţine o deosebită valoare estetică şi documentară reprezentând un cumul de experienţe, cunoştinţe şi emoţii.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.