Home » Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri, Sate nemțene

Obiceiuri tradiţionale în Neamţ

26 September 2012 0 Comentarii

08-obiceiuri-traditionale-NeamtTransmise din generaţie în generaţie obiceiurile tradiţionale erau strict respectate asigurând buna rânduială a lucrurilor din cadrul comunităţii. Acestea erau legate de cele mai multe ori de credinţă, iar fiecare sat avea propriile obiceiuri şi norme de viaţă şi muncă. Obiceiurile tradiţionale sunt împărţite în mai multe categorii, şi anume:

Obiceiurile cu ocazia sărbătorilor de iarnă sunt cele mai bogate şi mai vesele dintre manifestările folclorice din Neamţ. De la săbătoarea Crăciunului la Anul Nou au loc o serie de manifestări la care participă toată colectivitatea, impresionând prin costumaţiile originale, muzică tradiţională, mesaj tematic şi recuzită. Cântecele de colind, uratul cu pluguşorul, jocurile cu măşti, dansul căiuţilor şi teatrul haiducesc sunt obiceiuri de un farmec şi originalitate deosebită care îmbogăţesc repertoriul naţional.

Obiceiuri religioase de peste an reprezintă prilejuri de bucurie şi petrecere în colectiv a acestora. Cele mai importante sunt sărbătoarea Paştelui şi a hramurilor bisericilor moment în care se admira frumuseţea costumelor populare.

Obiceiuri familiale diferite de la sat la sat sunt acele ceremonii sau ritualuri în care toţi sătenii trebuiau să se încadreze pentru a respecta datina locului.  Dintre ele fac parte naşterea şi botezul, nunta şi înmormântarea.

Obiceiuri de muncă care sunt legate de momentul începerii şi terminării unei activităţi. Printre cele mai des întâlnite se numără “răscolul oilor”, normele în desfăşurarea muncilor agricole şi etapele în construcţia unei gospodării.

Obiceiuri sociale din care fac parte şezătoarea, hora, claca şi jocurile bătrâneşti formează bogăţia folclorului din această zonă descris în operele mai multor scriitori.

Obiceiuri medicale de vindecare a unor boli sunt obiceiuri în care se foloseau ierburi din zonă pentru realizarea de leacuri şi descântece.

În ultimii ani au apărut obiceiurile contemporane care spre deosebire de cele vechi au un caracter mai festiv şi se desfăşoară într-o atmosferă ceremonială, de sărbătoare. Printre ele se numără serbările zăpezii, sărbătoarea muntelui, zilele comunei, serbările cămpeneşti, festivalurile de datini şi obiceiuri şi festivalurile de teatru folcloric.

Toate aceste obiceiuri fac parte din viaţa oamenilor de pe plaiurile nemţene şi reprezintă o punte de legătură între trecut şi prezent, păstrânduse astfel valoarea deosebită a acestora.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.