Home » Evenimente

Bucătăria tradiţională – factor de competitivitate turistică

23 October 2012 0 Comentarii

03-bucataria-traditionala-turismDuminică, 21 octombrie, începând cu ora 13.00, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia ProSupport Iaşi a organizat o degustare de produse tradiţionale la Muzeul parohial Pipirig. Evenimentul face parte din seria de Workshop-uri la nivel local – „Bucătăria tradiţională – factor de competitivitate turistică” şi urmăreşte conştientizarea actorilor locali cu privire la posibilitatea valorificării factorului gastronomic specific zonei de Nord-Est a României pentru suscitarea interesului turiştilor. Partea cea mai apreciată a workshop-ului va fi cea de degustare a produselor tradiţionale moldoveneşti concepute ca pentru o masă de hram, cu balmuş şi preparate din carne realizate după vechi reţete moldoveneşti.

Un alt workshop cu aceeaşi tematică a avut loc sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 11.00 – Suceava, Muzeul Satului Bucovinean. La aceste evenimente au fost invitați oameni din cultură, care dezvoltă proiecte ce valorifică patrimoniul cultural, operatori din turism, din cadrul pensiunilor, hotelurilor, restaurantelor, ce vor să promoveze gastronomia tradițională în beneficiul turismului şi operatori mass-media. Cu această ocazie s-a lansat şi calendarul gastronomic realizat în cadrul proiectului.

Valoarea proiectului constă în conturarea de bune practici în valorizarea şi promovarea patrimoniului gastronomic tradiţional, îmbunătăţirea gradului de competitivitate al regiunii Nord-Est, dezvoltarea produsului turistic, revitalizarea teritoriului, valorificarea produselor turistice tradiţionale cu specific local, creşterea utilizării mijloacelor informatice, integrarea principiilor dezvoltării durabile în dezvoltarea turismului la nivel local şi regional.
Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt turiştii, dar şi comunităţile locale şi întreprinzătorii locali/proprietarii de pensiuni, instituţiile administraţiei publice locale,  instituţiile de cultură şi ONG-urile.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.