Home » Biserici

Interiorul Bisericii „Sf. Nicolae” Roznov

18 February 2014 0 Comentarii

11-interiorul-bisericii-roznovBiserica „Sf Nicolae” Roznov situată în mijlocul oraṣului Roznov atrage atenṭia turiṣtilor prin aṣezarea ṣi arhitectura ei deosebită. Trecutul acestei biserici iese din tiparele unei obiṣnuite bisericii de parohie, fiind necropolă a unui neam boieresc de prim rang în istoria Moldovei: familia Roznovanu.

Interiorul bisericii impresionează vizitatorul prin pictură, catapeteasmă, iconostasuri ṣi mobilier. Pictura a fost executată în perioada 1913-1915 de către profesorul Costin Petrescu de la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureṣti, ajutat de către elevii săi. Dominanta picturii în frescă, în stil bizantin, este alternanṭa între albastru ṣi auriu. Semnatarul monumentalei picturi, numit între timp profesor la Sorbona este ṣi autorul vestitelor fresce de la Ateneul Român din Bucureṣti. Deosebit de artistică este reprezentarea Maicii Domnului pe tron, pictată pe bolta de deasupra altarului. Pictura a fost spălată ṣi restaurată în anul 1978 de Dl. Avachian, fost ucenic al profesorului Costin Petrescu.

Catapeteasma este alcătuită în întregime din bronz aurit cu încrustaṭii de smalṭ, culorile dominante fiind auriul, albul emailat ṣi albastrul. Icoanele împărăteṣti, îmbrăcate în argint aurit, Mântuitorul ṣi Maica Domnului, la care se adaugă în registrul inferior icoanele Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe, Sf. Alexandru Newski ṣi Sf. Arhanghel Mihail. În registrul superior se află icoanele celor 12 Apostoli, de o parte ṣi de alta a scenei Deisis, aflată în centru. Icoanele sunt pictate în ulei, în stil rusesc, pe panou de metal. Pe uṣile împărăteṣti sunt pictaṭi cei patru evangheliṣti ṣi icoana Bunei Vestiri, iar deasupra lor Cina cea de Taină.

Iconostasul din biserică a fost lucrat în acelaṣi stil cu catapeteasma, în acelaṣi atelier moscovit ṣi din acelaṣi material. Acesta cuprinde două icoane dăruite de Ţarul Nicolai al II lea al Rusiei ṣi de către fratele său Marele Duce Pavel Alexandrovici. În naos se mai găsesc două iconostasuri ṣi strane pentru cântăreṭi, sculptate în lemn ṣi aurite, executate în stilul catapetesmei de către elevii Şcolii Superioare de Arte ṣi Meserii din Bucureṣti. Restul mobilierului din interiorul bisericii a fost sculptat în lemn de stejar de către aceiaṣi elevi.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.