Home » Alte Articole, Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri

Tradiții culinare la Sărbătorile de Paști

10 April 2015 0 Comentarii

08-sarbatori-paste-judetul-neamt-2014           În fiecare an Sărbătoarea Paștelui prilejuiește perpetuarea unor obiceiuri culinare însușite cu sfințenie de gospodine și cu mare plăcere de către consumatori. Turiștii ce poposesc în această perioadă la una dintre pensiunile din județul nostru nu vor fi dezamăgiți pentru că vor fi întâmpinați de gazde bucuroase de oaspeți, cu primăvara în suflet și masa îmbelșugată.

La loc de cinste sunt pasca și ouăle roșii. Pasca tradițională este cea făcută în formă rotundă, cu colac împletit de jur-împrejur și cu cruce, împletită la fel, în mijloc, umplută cu brânză dulce de vaci. Variațiuni actuale ale acestei bunătăți sunt pasca cu smântână sau cu ciocolată, la fel de apreciate. În buna tradiție împământenită, gospodarii nemțeni merg în noaptea de Înviere la biserică cu pască și ouă roșii pentru a fi sfințite și apoi împărțite cu ceilalți. Pasca se prepară numai de Paști, iar în unele locuri și de Înălțare. Un alt dulce pentru care gospodinele își dau toată priceperea este cozonacul. La noi cozonacul se face împletit, cât mai înalt, galben la interior, pentru că se folosesc multe ouă, și umplut cu nuci, rahat și stafide. Cozonacul frumos rumenit și aromat este mândria gospodinei.

Drobul de miel făcut cu multă verdeață, învelit în prapur și borșul, tot de miel, cu leuștean și hațmațuchi sunt bucate nemaipomenit de ademenitoare la masa de Paști. Pentru mulți meseni regalul este însă friptura de miel, mai ales cea dată, alături de oala de sarmale, la cuptorul cu vatră după ce tocmai a fost scos cozonacul. La Paștele creștin, friptura de miel este un ritual de rememorare a jertfei lui Isus Hristos- Mielul lui Dumnezeu.

Din înțelepciunea populară și din experiențele proprii ale unora dintre noi, se recomandă să fim cumpătați la masă, mai ales cei care au ținut postul Paștelui, pentru a ne putea bucura pe deplin de sărbători.

Poftă bună la masa de Paști în Neamț!

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.