Home » Promovare Turistică

Arta lemnului

24 August 2015 0 Comentarii
Sătenii s-au născut şi au trăit la umbra pădurii, care le-a oferit adăpost şi hrană în vremile de restrişte, aerul curat, frumuseţea coroanelor verzi, bogăţia plantelor şi animalelor ce o populează, dar mai ales, le-a dăruit cel mai preţios material – lemnul, folosit la realizarea majorităţii lucrurilor necesare în gospodăria tradiţională. Arta lemnului este un domeniu foarte dezvoltat în Neamţ; cu motive şi forme tradiţionale sau mai noi, lemnarii iscusiţi îşi arată şi acum măiestria prin piesele de mobilier şi obiectele casnice pe care le realizează.

Muzeul Vasile Găman
Lada cu zestre plină de comori frumos meşteşugite pe care sculptorul popular Vasile Găman o lasă drept moştenire urmaşilor, împreună cu meşteşugul său, este Casa – muzeu Vasile Găman. Meșter iscusit a dăltuit, cu migală și măiestrie, zeci de cruci și troițe, iconostase și strane, pentru multe biserici din județul Neamț și din țară, dobândind un binemeritat renume. În toată gospodăria sa, se găsesc dovezi ale talentului și îndemânării lui Vasile Găman, începând de la poarta mare, pe care, așa cum spune el: ”am scris istoria neamului cu dalta, pentru știința tuturor trecătorilor”. Este o creație unică, de complexă concepție, în care sunt redate momente și scene istorice importante și figurile marilor domnitori, într-o manieră unitară, de o înaltă realizare artistică.
Când mergi spre Mănăstirea Neamț, abate-te puțin pe un drumeag la dreapta, vreo 2 km și intră la familia Găman. Vei găsi aici, alături de exemplele de hărnicie și talent, de valorile culturale deosebite, adunate și expuse în muzeu, niște oameni primitori și bucuroși de oaspeți, iar dacă te nimerești la sărbătoare, poți să guști din plăcintele ”poale’n brâu”, făcute cu pricepere de nevastă și din păhărelul cu țuica de prune, preparată de meșterul însuși. Și totul se face aici cu bună voie, într-o sfântă liniște și dragoste pentru frumos.

Meşteri populari cioplitori în lemn:
• Vasile Găman, sat Lunca, comuna Vânători Neamţ, tel. 0233 244 458
• Ştefan Grigoriu, Târgu Neamţ, tel. 0742 925 725, [email protected]
• Vasile Neamţu, sat Nemţişor, comuna Vânători Neamţ, tel. 0741 419 207, 0755 286 031
• Constantin Lungu, Humuleşti, tel. 0233 790093, 0742 999 506, 0726 985 695

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.