Sărbători creştine la mănăstiri nemţene – 8 septembrie 2015
În continuarea tradiţiei lui Daniil Sihastrul, pustnicul care era atât de însetat de cuvântul lui Dumnezeu, Mănăstirea Sihăstria s-a ridicat cu cinste în partea nordică a judeţului Neamţ, pe valea pârâului Secu, la 22 km de oraşul Târgu Neamţ. Departe de civilizaţie, ajungem parcă pe o insulă a tăcerii, a lacrimilor şi a meditaţiilor duhovniceşti. Pe tărâmul sfânt şi liniştit al mănăstirii, se află chilia Parintelui Cleopa, stâlp de seamă al credinţei româneşti, cât şi chilia celuilalt mare duhovnic al ortodoxiei româneşti, Paisie Olaru. Mănăstirea oferă găzduire şi masă pelerinilor ce se află prin zonă şi doresc să poposească o perioadă sub blânda oblăduire a celor sfinte, şi oferă posibilitatea regăsirii spirituale a fiecăruia prin sincera credinţă ortodoxă.
O altă piatră de temelie a credinţei moldoveneşti este şi Mănăstirea Tazlău, lăcaş situat tot în judeţul Neamţ, a cărui primă atestare documentară este făcută în anul 1458, când Ştefan cel Mare întăreşte hotarele mănăstirii. Monumentala construcţie ctitorită de Ştefan cel Mare a fost întregită de Domnitorul Petru Rareş care a adăugat Turnul Clopotniţă, cu o înălţime de 14 m, apoi domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a desăvârşit-o cu construcţia pridvorului. Îmbinarea măreţiei arhitecturale a aşezământului monahal cu liniştea şi blândeţea acestui sfânt lăcaş fac din această mănăstire un loc special, încărcat cu un aer aparte.
Cele două sfinte lăcaşuri isi aşteaptă pelerinii, odată cu prima mare sărbătoare creştin ortodoxă din anotimpul de toamnă, Naşterea Maicii Domnului, ce se prăznuieşte la data de 8 septembrie.
Mănăstirea Sihăstria – tel. 0233 251 896
Mănăstirea Tazlău – tel. 0233 298 153, 0740 769 752
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Scrie raspunsul tau!