Home » Alte Articole

Străjeri şi domniţe la Cetatea Neamţ

2 June 2020 0 Comentarii

Cetatea Neamț face parte din categoria monumentelor medievale din România, de o valoare excepțională, fiind situată în vecinătatea celui mai înalt vârf al Culmii Pleșului. De veghe pe văile Moldovei și ale Siretului, cât și pe calea de acces spre Transilvania, Cetatea Neamț a trecut prin numeroase asedii care au avut loc de-a lungul vremurilor îndepărtate și reprezintă mărturia grandioasă a unei istorii zbuciumate a statului medieval moldovenesc.

Construită în timpul domniei lui Petru Mușat (1374-1391), epoca de glorie a cetății medievale de la Neamț corespunde domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), datorită numeroaselor lucrări de întărire și înălțare ale zidurilor sale.

Festivalul medieval “Zilele Cetății Neamț” are loc în orașul Tîrgu Neamț, la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie. Evenimentul cuprinde un program extrem de variat: de la spectacole de muzică medievală, demonstrații de luptă în echipament de epocă și parade cu domnițe și cavaleri în acordurile muzicii medievale, până la expoziții de artă populară, un îndrăgit festival culinar „Ceaunul Fermecat” și spectacole de muzică și dansuri folclorice. Serile se încheie cu un impresionant foc de tabără cavalerească de la care participanții pleacă spre casele lor cu torțe.

Festivalul reușește în fiecare an să impresioneze prin originalitate, spirit autentic românesc și mai ales prin crearea atmosferei medievale ce îi poartă pe vizitatori în timp, în acele vremuri îndepărtate și pline de însemnătate istorică.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.