Mănăstirea Horăicioara și Izvorul Maicii Domnului – fotograf Cristian VIDRAŞCU
Mănăstirea Horăicioara sau Horaița Veche este situată la o altitudine de 900m, într-un cadru natural surprinzător, în apropiere de Mănăstirea Horaița. Și nu numai că locul este unul pitoresc, o adevărată oază de liniște și regăsire, însă călugării și oamenii locului spun că acolo, la izvorul tămăduitor, s-au petrecut multe minuni de-a lungul timpului.
Legenda spune că pe vremuri, călugării s-au rugat la Maica Domnului să le dea o sursă de apă în apropiere, iar rugăciunile le-au fost ascultate. La 50 de metri de biserica mănăstirii a apărut un izvor cu apă vie.
Călugării și localnicii povestesc că în anul 1877 unei femei din Județul Neamț credincioase, dar foarte bolnave i s-a arătat Maica Domnului, care i-a zis: „ Unde mă vei găsi, acolo te vei tămădui cu apă de la izvorul meu”. După ce a căutat la marile mănăstiri voievodale din Neamț, femeia a ajuns și la Horăicioara. Imediat după ce a băut şi s-a spălat pe faţă a simţit că se vindecă de boala ei. De atunci, spun călugării și oamenii locului, minunile continuă să se întâmple la Horăicioara, mai ales după anii 1990, când o altă femeie și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa de izvor.
Scrie raspunsul tau!