Home » Alte evenimente
,

Premiu de popularitate – CODE Kids Fest 2020

7 January 2021 0 Comentarii

Micii programatori din Tămășeni

Micii programatori din Tămășeni au câștigat premiul de popularitate la CODE Kids FEST 2020, cu un senzor care ajută la păstrarea distanței de siguranță sanitară împotriva noului coronavirus.

„CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice“ este un program gratuit dezvoltat de Fundația Progress, care propune o soluție de alfabetizare digitală în rândul copiilor din mediul rural și urban mic. Proiectul se desfășoară în prezent în bibliotecile publice din 22 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova. Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț coordonează activitățile proiectului din cele 11 biblioteci publice participante din județ.

CODE KIDS FEST 2020 – Târg Online de Știință și Tehnologie pentru Copii, un eveniment organizat în cadrul proiectului CODE Kids România, s-a desfășurat în mediul online, pe 3 și 4 decembrie 2020, și a reușit să adune peste 1.000 de vizitatori, care au urmărit cu interes proiectele micilor programatori. Copiii de la țară și din orașe mici au ținut să demonstreze că pot învăța programare și, prin intermediul acesteia, pot dezvolta soluții pentru probleme din comunitate.

Pe lângă premiile puse în joc, în valoare de 7.000 de euro, micii programatori au fost încurajați să-și urmeze visurile și au descoperit mai multe despre mediul digital în cadrul celor cinci ateliere interactive.

Marea surpriză a evenimentului a fost premierea tuturor proiectelor, iar fiecare echipă participantă care nu a ocupat un loc pe podium a câștigat un kit educativ cu robot programabil. De asemenea, ambasadorul proiectului și gazda evenimentului, George Buhnici a oferit copiilor participanți douăsprezece premii individuale, diverse gadget-uri care să îi ajute atât să își urmeze pasiunea, dar și în viața lor de zi cu zi.

„Copiii care vin la CODE Kids sunt printre cei mai apropiați de sufletul meu, sunt deștepți, frumoși și inimoși! Am mers și eu în biblioteci, știu cât de valoroasă este munca lor și cât de mult se străduiesc să învețe programare și să utilizeze tehnologia în folosul lor. Și sunt norocoși că au alături oameni, bibliotecari și mentori, care dau din timpul și bunăvoința lor pentru a-i ajuta să învețe. Știu cum este să crești fără cele mai noi lucruri, până la 18 ani nu am avut calculatorul meu. Și eu am mers la cursuri de calculator, părinții mei au strâns din greu bani pentru acel curs. Am mers și în internet cafe, fiindcă atunci când ești laolaltă cu alții înveți o grămadă de lucruri bune, deprinzi multe aptitudini“, a mărturisit George Buhnici, ambasadorul proiectului CODE Kids România.

De asemenea, copiii au descoperit limbajul de programare Python și Robotizarea Procesului de Automatizare (RPA), au reușit să afle mai multe despre parcursul în domeniul IT și despre „Ce au în comun programarea și jocurile video?“, dar au și discutat aplicat pe o invenție acționată prin sistem Android, toate în cadrul atelierelor interactive.

„Cei peste o mie de participanți la Târgul Național de Știință și Tehnologie ne arată nevoia de a organiza astfel de evenimente, în care copiii își prezintă proiectele și învățăm despre ultimele noutăți în tehnologie. Am avut parte de două zile la superlativ, cu multe emoții, dar și premii. În comunitățile rurale din care au venit copiii participanți la competiție a fost o mobilizare generală pentru a-i susține în prezentările din fața juriului. Partenerii care ni s-au alăturat au făcut posibil acest festival al tehnologiei, pe care ne dorim să-l transformăm într-un eveniment anual, în care să apreciem cei mai talentați copii din mediul rural și urban mic“, a precizat Ovidiu Ana, director de dezvoltare Fundația Progress

Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti“ Onești și cu sprijinul Fundației Progress, a organizat CODE Kids FEST 2020 – Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii, în data de 12 noiembrie 2020, între orele 14:00 – 16:00, în format on-line.

Pentru a încuraja iubitorii de tehnologie și experimente ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), pentru a crește gradul de educație și pentru a contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor din mediul rural și urban mic, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, împreună cu Fundația Progress au pregătit un nou format de eveniment: CODE Kids FEST 2020 – Târg Online de Știință și Tehnologie pentru Copii.

Târgul Regional de Știință și Tehnologie a reunit copii și bibliotecari din Neamț, Bacău și Galați, trei dintre cele 22 județe din România unde se desfășoară proiectul „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice“.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.