Din lumea satului nemțean
Satul este pentru nemţeni darul cel mai de preţ primit drept moştenire. Izvor de înţelepciune, de măiestrie şi de energie, este locul în care ne regăsim liniştea, ne reîntoarcem la natură, la frumos, la oameni. Este un loc de evadare din cotidian, unde viaţa are un alt ritm, parcă şi un alt înţeles, unde natura, oamenii şi animalele au o convieţuire paşnică de parcă ar vorbi acelaşi grai, unde totul este mai viu şi mai intens. Aici, gândurile se nasc cuminţi şi trainice, vorba este blândă şi înţeleaptă, traiul este simplu şi sănătos. Aici, te aşteptăm şi pe tine, să te bucuri de toate câte le avem, alături noi.
„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.”
Lucian Blaga, „Sufletul satului”
Scrie raspunsul tau!