Home » Alte evenimente
, ,

Nocturna Bibliotecilor și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Biblioteca Județeană

1 October 2021 0 Comentarii

* În cadrul programului de cinematecă va rula filmul „Casa cu păpuși“ regizat de pietreanul Tudor Platon, în prezența participantelor la documentar Ileana Crăciun și Aura Chindea

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț participă la campania Nocturna Bibliotecilor, organizând un regal de activități vineri, 1 octombrie 2021, în intervalul orar 16-21.

Pe plan național, campanie tradițională de activare nocturnă a bibliotecilor, inițiată de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Nocturna Bibliotecilor 2021 se va desfășura anul acesta în perioada 1-3 octombrie.

„La această a XI-a ediție, Nocturna Bibliotecilor se bucură de participarea bibliotecilor din România și Republica Moldova, prin amabilitatea partenerilor noștri de la Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM). Prezenta ediție aduce o ofertă generoasă de activități pentru utilizatorii bibliotecilor de toate vârstele. Obiectivul central al campaniei «Nocturna Bibliotecilor» este acela de a atrage în spațiile de bibliotecă un număr cât mai mare de utilizatori și de a crea o mai bună legătură între bibliotecari și diferitele segmente de public, într-o manieră interactivă, prietenească și plină de surprize plăcute. Așa cum ne-am obișnuit deja publicul fidel, prin intermediul «Nocturnei Bibliotecilor» dorim să aducem alături de noi scriitori, critici literari, poeți, povestitori, care să împărtășească utilizatorilor din experiența și bucuria lor de a trăi în compania cărților“, se arată într-un comunicat al ANBPR.

În aceeași zi, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț serbează Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, începând cu ora 11:00.

Activitățile se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor sanitare de siguranță care se impun pentru combaterea pandemiei de Covid 19.

Redăm în cele ce urmează programul activităților de vineri, 1 octombrie 2021.

1 octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

ora 11.00 Secția de carte pentru adulți ,,Mihail Sadoveanu“

1 octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice: întâlnire cu pensionarii nemțeni

Prezintă: Daniela Anechitei și Adriana Ciocoiu

ora 13.30 Secția de carte pentru adulți ,,Mihail Sadoveanu“

Univers adolescentin – prezentarea secțiilor și a serviciilor oferite de către bibliotecă liceenilor.

Participă: clasa a IX-a E – Colegiul Național „Gheorghe Asachi“, diriginte prof. Cristina Andronache

Prezintă: Florentina Neicu

ora 15.00 Filiala de Carte străină

Cum și de ce învățăm limbi străine?“

Atelier de jocuri lingvistice, audiții și vizionări. Participă elevi ai Școlii Gimnaziale nr.2, clasa a IV-a A, coordonați de prof. înv. primar Mary Claudia Luca

Prezintă : Cristina Roman Popovici

ora 16.00 – 17.00 Secția de carte pentru adulți ,,Mihail Sadoveanu“, Filiala de Carte străină, Filiala „Vasile Conta“ Mărăței

Campanie de atragere la lectură adresată publicului nemțean: prezentarea serviciilor bibliotecii și a personalității lui G.T. Kirileanu prin oferirea de materiale documentare realizate de biblioteca județeană ,,Itinerar tipografic European“, ,,Luceafărul“ de Mihai Eminescu

Participă: Daniela Anechitei, Adriana Ciocoiu, Mihaela Hristea, Florentina Neicu, Cristina Roman Popovici și Cristina Solomon

NOCTURNA BIBLIOTECILOR (1 OCTOMBRIE 2021)

(ediția a XI-a)

BIBLIOTECA – SPAȚIU COEZIV AL COMUNITĂȚII

O campanie de activare nocturnă a bibliotecilor

cu participarea bibliotecilor din România și Republica Moldova

 ORA 17.00 Sala expozițională parter, Corp A

Atelier de pictură

Organizatori: Asociația Culturală Arte.Ro și Palatul Copiilor din Piatra-Neamț. Coord. Prof. Cristina Petrariu

Expoziții de carte organizate de Secția de carte pentru adulți ,,Mihail Sadoveanu“: Pro senectute: în obiectiv vârsta a treia… 1 Octombrie – Ziua persoanelor de vârsta a treia; 15 Octombrie – Ziua Internațională a Nevăzătorilor; Sadoveniana (I) – 60 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Mihail Sadoveanu; 31 Octombrie – Ziua Mondială a Orașelor.

 Prezentare: Ținutul Neamț – instantanee în presa de odinioară (din Fondul documentar „G.T. Krileanu“). Documentar realizat de Cristina Catana – Bibliotecar Compartiment Colecții speciale. Fond documentar ,,G.T. Kirileanu“

Expoziție aniversară DUMITRU BEZEM

 ORA 17.00 SALA CUPOLA

 NOCTURNA BIBLIOTECII – Pledoarie pentru carte, lectură și bibliotecă – prezintă: Mihaela Mereuță, managerul bibliotecii județene

Expoziție ,,Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu» – Opera primum“ – Memorialul Ipotești, Centrul Național de Studii ,,Mihai Eminescu“

Moment muzical susținut de elevii Liceului de Arte ,,Victor Brauner“ Piatra-Neamț

Clasa prof. Leonid Ceobanu. Interpretează: saxofon – Alin Cozma (clasa a VI-a), nai – Ștefania Baciu (clasa a XII-a, saxofon – Ștefan Lupuleasa (clasa a X-a), saxofon – Tudor Bălan (clasa a X-a);

Clasa prof. Sidor Rusu. Interpretează: acordeon – Adrian Amariței.

Lansări de carte:

Alexandru Vîlcu, „Poezii pentru copii, amuzante și hazlii“, Piatra-Neamț: Editura Sensul, 2021

Prezintă: Mihael Balint.

Program cultural-artistic prezentat de elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Alexandru Roșca“ din Piatra-Neamț. Prof. coordonator program: director Irina Bățătescu

Grup vocal ,,Steluțe magice“. Interpretează: Lumea copilăriei și Țara copiilor.  Prof. coord. Chiriac Corina;

Trupa ,,Dancing Stars“ – (program majorete). Prof. coord. Georgeta Tănasă;

Trupa de teatru ,,Micii dramaturgi“ – dramatizare ,Greierele și furnica. Prof.  Larisa Bodnar, prof. Mihaela Romano, prof. Lavinia Cioflînc;

Trupa ,,Dancing Stars“ – (program mingi). Prof. coord. Georgeta Tănasă:

Trupa ,,Româncuțele“ – (program arcuri și eșarfe). Prof. coord. Georgeta Tănasă;

Trupa ,,Roua Nemțeană“ – (dans popular) Mândre-s moldovencele. Prof. coord. Gianina Tudosă;

Trupa ,,Dancing stars“ – (dans modern). Prof. coord. Georgeta Tănasă;

Moment artistic.  Interpretează:  Stoian Valentina ,,Bundița“. Prof. coord. Corina Chiriac;

Trupa „Dancing Stars“ – (program panglici). Prof. coord. Georgeta Tănasă.

 ORA 17.00 HOL EXPOZIȚIONAL SĂLI DE LECTURĂ

Expoziție de pictură cu lucrări ale elevilor de la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț și Asociația Culturală ARTE.RO. Prof. coord. Cristina Petrariu

 ORA 16.00-18.00

ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII – Secția de carte pentru copii & Ludotecă ,,Ion Creangă“

 ORA 16.00 ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII

Parteneri: Grădinița Școlii Gimnaziale ,,Nicu Albu“ din Piatra-Neamț, prof. coord. Miluța Cristal

 ORA 17.00 ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII

Grupuri-țintă participanți: copii cu vârste între 4-12 ani

 ORA 18.00 ATELIER DE CREAȚIE DEDICAT COPIILOR

Partener: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Al. Roșca“ Piatra-Neamț, prof. coord. Oana Doru.

 ORA 18.00 Sala Info-Club II

Lansare de carte: Dan Iacob, Călătorul, București: Editura Eikon, 2021

Atelierul de teatru-lectură Arlechin – Premieră: ULTIMA ORĂ, de Mihail Sebastian

ORA 19.30-21.00

CINEMATECA

Vizionarea filmului „Casa cu păpuși“ (2020) în prezența participantelor la documentar Ileana Crăciun și Aura Chindea

regia și scenariul: Tudor Platon

actori principali: Viorica Crăciun, Ileana Crăciun, Elena Laslu, Ana-Maria Bondar, Aura Chindea

Sinopsis: Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.

Organizatori: Secția Arte, Multimedia ,,Victor Brauner“ și Compartimentul Comunicare, în parteneriat cu Fundația Ileana.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.