Home » Alte evenimente
,

Lansarea carte- istoricul Ioan Scurtu, Biblioteca Județeană

10 May 2023 0 Comentarii

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, Filiala Neamț, și în prezența autorului, lansarea cărții „Povestiri adevărate. Memorii“, apărută la Editura Junimea Iași, luni, 15 mai 2023, începând cu ora 11:00.

Întâlnirea va fi „o dezbatere relaxată despre carte, dar și despre istoria contemporană“, după cum și-a exprimat dorința istoricul Ioan Scurtu, care își are originile în județul Neamț.

Vor prezenta prof.univ.dr. Simona Modreanu, directorul Editurii Junimea Iași, prof.univ.dr. Gogu Ghiorghiță, președintele Filialei Neamț a Academiei Oamenilor de Știință din România și prof.dr. Daniel Dieaconu.

Sunt invitați să participe la dezbatere toți cei care au ceva de spus sau de întrebat, iar moderator va fi prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Cartea universitarului Ioan Scurtu are 610 pagini și a fost publicată în colecția „Historia magistra vitae“ a cunoscutei edituri ieșene.

„Mi-a fost dat să trăiesc sub mai multe regimuri.

M-am născut în noiembrie 1940, când la putere se afla generalul Ion Antonescu, în colaborare cu legionarii conduși de Horia Sima. În ianuarie 1941, generalul i-a înlăturat pe legionari și a rămas singur la conducere, bizuindu-se pe armată. La 23 august 1944, Antonescu a fost răsturnat și s-a revenit la un regim democratic, care a fost înlocuit cu dicta­tura proletariatului la 30 decembrie 1947. A urmat un lung regim socialist-totalitar, care a degenerat în cultul persona­lită­ții lui Nicolae Ceaușescu, nevoit să abandoneze puterea la 22 decembrie 1989. S-a revenit la o democrație «originală», cu o clasă politică lipsită de orizontul generațiilor istorice de la 1878 și 1918.

Am receptat aceste regimuri în funcție de vârsta pe care o aveam. În acest volum am urmărit să prezint nu doar viața unui om, ci și societatea românească din acei ani, de la obiceiuri și viață cotidiană, la evoluțiile culturale și politice, cu bune și cu rele“, explică de la ce a plecat și ce a vrut să ilustreze în această lucrare istoricul Scurtu.

Ioan Scurtu

Ioan Scurtu s-a născut în localitatea Dochia din județul Neamț, la 27 noiembrie 1940, și a urmat cursurile Liceului „Petru Rareș“ Piatra Neamț, în perioada 1954-1957. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în anul 1962 și a obținut titlul de doctor în istorie în anul 1971, cu lucrarea „Istoria Partidului Țărănesc în România“, care a fost publicată în 1975. A fost cadru didactic la Facultatea de Istorie, Universitatea din București între 1962 și 2004, apoi la Universitatea Spiru Haret și la Facultatea de Arhivistică.

Totodată, a ocupat diferite funcții profesionale: șeful catedrei Istoria românilor a Universității București (1990-2003), director general al Arhivelor Naționale (1991-1996), director al Institutului de istorie „Nicolae Iorga“ (2001-2006), director general-adjunct al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 începând din 2004, președintele Societății de Științe Istorice din România, începând din 1998, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România din 1998, prorector al Universității „Spiru Haret“ (2004-2007), decanul Facultății de Istorie, Muzeologie și Arhivistică a Universității „Spiru Haret“ din 2007.

A publicat peste 100 de cărți, dintre care 28 personale (de autor), 38 în calitate de coordonator și coautor, 53 coautor; 7 în limbi de circulație internațională. De asemenea, a publicat circa 220 de studii în reviste de specialitate, dintre care 209 de autor, iar 22 în limbi de circulație internațională (engleză, franceză, rusă, germană). O parte din acestea au fost publicate în volumul „Studii de istorie“ (2002).

În anul 2000 a apărut volumul „Omagiu istoricului Ioan Scurtu“, care are 822 pagini. (Sursa: Wikipedia.)

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.