Home » .: Promovare Turistică :., Biserici, Credinţă şi spriritualitate în Neamţ, Mănăstiri, Pelerinaje la mănăstiri, Promovare Turistică, Sate nemțene
,

Povestea celor șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului și ale Sfintei Ana din Ținutul Neamțului

28 February 2024 0 Comentarii

Cea mai veche icoană din România, făcătoare de minuni, este la Mănăstirea Neamț

(sursa foto: doxologia.ro)

sursa foto: doxologia.roRenumită nu numai prin frumusețea și încărcătura ei istorică și denumită totodată „Ierusalimul Ortodoxiei Române”, Mănăstirea Neamț adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei mâini – Tricheirousa sau Lidianca, ultimul supranume fiindu-i dat după țara ei de origine. Istoria spune că icoana, înfățișând-o pe Născătoarea de Dumnezeu ținându-și Pruncul în brațe, iar pe spate avându-l pictat pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost făcută în anul 665, în Lida, ca reproducere a unei alte icoane apărute în mod miraculos pe un stâlp de lemn, în anul 35 după Hristos. Se mai spune că, prin anii 700, Sfântul Ioan Damaschin, aflat în timpul vieții pământești, a căzut pradă unei intrigi, iar califul Damascului, Ualid, i-a taiat mâna dreaptă. Atunci, Sfântul, ținând mâna sa tăiată, a căzut înaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerând să-l vindece și Maica Domnului a vindecat mâna Sfântului, care s-a alipit în chip minunat la locul ei, spun cronicile vremii. În amintirea minunii, Ioan Damaschin a pus să se așeze în josul icoanei o mână din argint, iar de atunci, aceasta a purtat denumirea de Maica Domnului cu trei mâini. În anul 1401, icoana a fost dăruită de către împăratul bizantin Manuel Paleologu domnitorului moldav Alexandru cel Bun. Ea a fost așezată cu mare cinste în Biserica Mirăuți, din Suceava, iar în anul 1415 a fost mutată și a rămas până azi în Mănăstirea Neamț. Sfântul odor nu a scăpat de încercări de-a lungul vremii. În timpul unei invazii păgâne, un turc a intrat în mănăstire și a lovit icoana cu iataganul, vrând s-o despice în două. Hrisoavele spun că mâna turcului a paralizat pe loc, iar tăișul armei s-a făcut bucățele. Mărturie a veridicității acestei întâmplări stă vârful iataganului, care a rămas înfipt, până astăzi, în lemnul icoanei. Secole la rând, Maica Domnului cu trei mâini de la Neamț a înfăptuit miracole care i-au uluit pe credincioși. Sute de bolnavi fără scăpare s-au vindecat ca prin minune, iar mulți dintre monahii care s-au rugat fierbinte în fața ei au fost canonizați după moarte și au devenit sfinți. Ca dovadă a puterii dumnezeiești, mai trebuie menționat și faptul că icoana lăcrimează de fiecare dată în preajma unor mari tulburări sau nenorociri abătute asupra omenirii.

Divorțuri rezolvate de Sfânta Ana de la Mănăstirea Bistrița

(sursa foto: doxologia.ro)
sursa foto: doxologia.roMănăstirea Bistrița are o vechime de peste 600 de ani, înălțându-se pe locul unei biserici de lemn ce fusese construită de Petru Mușat în jurul anului 1380. Ctitor al sfântului locaș este considerat a fi domnitorul Alexandru cel Bun, care, de altfel, a și fost înmormântat aici, alături de soția sa. În anul 1401, domnitorul a primit în dar de la împăratul bizantin Manuel Paleologu două icoane de mare preț, considerate a fi făcătoare de minuni. Una din ele este cea a Maicii Domnului cu trei mâini, menționată anterior. Cealaltă, înfățișând-o pe Sfânta Ana cu Maica Domnului în brațe, a fost așezată la Mănăstirea Bistrița, unde a și rămas nestrămutată până astăzi. Icoana Sfintei Ana de la Bistrița s-a făcut renumită prin darul ei de a rezolva în mod miraculos până și cele mai grele probleme pe care credincioșii le-au avut în familie. Mărturiile consemnate de-a lungul anilor vorbesc despre copii vindecați de boli grele, precum și de sute de persoane aflate în pragul unor divorțuri iremediabile, care s-au rugat plângând Sfintei și ale căror familii s-au refăcut și și-au continuat mai apoi existența, într-o armonie fără seamăn. Unul din cazurile mai recente este cel al Elenei Baciu, din localitatea ieșeană Tomești: „Eram în situația de a mă despărți, fiindcă soțul mă bătea în fiecare zi și vindea lucrurile din casă pentru băutură. Am venit la sfânta icoană și m-am rugat plângând, cu inima grea, fiindcă aveam trei copii și nu aș fi vrut totuși să crească fără tată. Am stat la mănăstire o zi și, când am plecat, am rămas fără grai văzându-l la poartă pe soțul meu. Nu știu de unde aflase unde eram, căci eu nu-i spusesem, dar alergase într-un suflet să mă găsească, făcând autostopul la nu știu câte mașini și căruțe. A început să plângă, mi-a spus că ceva s-a răscolit în sufletul lui și m-a rugat să-l iert pentru toate relele pe care le făcuse. A trecut aproape un an de atunci, iar soțul meu nu mai pune strop de băutură în gură. Și-a găsit de lucru, ne iubește pe mine și pe copii ca pe ochii din cap și parcă nici mie nu-mi vine să cred ce viață fericită ducem acum împreună”, a povestit femeia.

Icoana Sfintei Marii de la Trifești stârpește hoția

(sursa foto: icoanefacatoaredeminuni.ro)
sursă foto: icoanefacatoaredeminuni.roBiserica din Trifești, cu hramul în binecuvântată zi a Înălțării Sfintei Cruci, a fost zidită în urmă cu aproape 300 de ani de boierii locului. La începutul secolului trecut, un cioban din zonă, aflat cu oile pe malul Moldovei, a văzut plutind pe râu o icoană și a scos-o din apă, agățând-o cu un cârlig din fier. Istoria spune că lemnul icoanei a sângerat în locul în care fusese străpunsă de cârlig. Speriat, ciobanul s-a rugat de iertare în fața icoanei și a dus-o inițial acasă. Noaptea, el a visat-o pe Maica Domnului care i-a spus să ducă icoana găsită la biserica din Trifești, fiindcă acolo e locul ei. De-a lungul timpului, s-au făcut nu mai puțin de opt încercări de a muta respectiva icoana în alte mănăstiri sau biserici mai importante din țară. De fiecare dată însă, aceasta s-a întors în mod miraculos, peste noapte, în biserica din Trifești. Această icoană a Maicii Domnului are în primul rând darul de a aduce ploaia în vremuri de secetă. Apoi, ea și-a demonstrat puterea dovedindu-i pe hoții nedescoperiți. Sunt consemnate zeci de cazuri în care hoții s-au predat de bunăvoie poliției după ce persoanele pe care le predaseră s-au rugat în fața icoanei din Trifești. În fiecare an, pe 14 septembrie, în ziua de hram a bisericii, locuitorii din zonă obișnuiesc să meargă în pelerinaj la icoana facătoare de minuni. Tradiția cere însă ca pelerinajul sa se faca neaparat pe jos, indiferent cat de mare ar fi distanța dintre locurile de domiciliu ale credincioșilor și biserica din Trifesti.

Muții vorbesc în fața Icoanei de la Giurgeni

(sursa foto: doxologia.ro)
sursa foto: doxologia.roÎn anul 1724, la câțiva kilometri de târgul Romanului, boierul Giurgiu a întemeiat o așezare care avea să-i poarte numele și a înalțat, în același timp, o mănăstire de maici. Mănăstirea de la Giurgeni a fost desființată de comunisti în 1959, fiind reînființată și redată închinăciunii imediat după revoluția din decembrie ’89, însă ca mănăstire de călugări. Sfântul locaș adăpostește o icoană de o valoare inestimabilă, atât prin înfățișarea ei neobișnuită, cât și prin miracolele pe care le-a înfăptuit și le înfăptuiește. Aceasta, pictată și dăruită mănăstirii în ziua de 6 august 1831, o înfățișează pe Maica Domnului având trei ochi și două guri. Se spune că cel de-al treilea ochi și cea de a două gură au apărut peste noapte, prin voie dumnezeiască, pe icoana deja pictată. Icoana s-a dovedit a fi făcătoare de minuni încă de la început și nenumărate sunt poveștirile rămase din străbuni care adeveresc înfăptuirea de miracole dumnezeiești asupra celor care s-au rugat cu credința în fața ei. Maica Domnului cu trei ochi și două guri, de la Giurgeni, vindecă în primul rând bolile trupești, multe din ele considerate a fi fără leac. Părintele stareț a fost martor al minunii divine, chiar din anul venirii sale la mănăstire, în 1995. „Era un copil de vreo 6 ani, din Vaslui, mut din naștere. L-au adus părinții la mănăstire și, la un moment dat, după sfânta slujbă de maslu pe care am oficiat-o, copilul a rostit limpede primele cuvinte din viața lui, cerându-i mamei sale să-l ia în brațe și să-l ridice până la icoana, ca s-o poată săruta. Zeci de credincioși prezenti atunci în mănăstire au rămas înmărmuriți, după cum am rămas și eu”, a povestit părintele Antonie.

Sfânta Fecioară vindecă tuberculoșii de la Bisericani

(sursa foto: doxologia.ro)

Pe la mijlocul veacului al XV-lea, un călugăr pe nume Iosif, care dusese ani lungi de pustnicie în sfintele locuri de la Ierusalim, s-a întors pe meleagurile natale din Ținutul Neamțului și a ridicat un schit în dealul Bisericanilor. După o năvală a turcilor, în 1449, schitul a fost ars până în temelii, iar Iosif și-a adunat cei nouă călugări discipoli și a vrut să plece la Muntele Athos, cunoscut drept „Grădina Maicii Domnului”. Legenda spune că, la prima răspântie, cei zece monahi au fost opriți de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a coborât plină de lumină din crengile unui stejar și care le-a spus: „Rămâneți pe loc, căci și aici este Grădina Mea”. Călugării au găsit apoi, în scorbura stejarului, o icoană a Maicii Domnului. Pe acel loc au înalțat o bisericuță din lemn, iar după câțiva ani, prin ajutorul voievodului Ștefan cel Mare și al urmașului său Ștefăniță Vodă, a fost zidită mănăstirea de la Bisericani, care dăinuiește si astăzi. Icoana Maicii Domnului, găsită în scorbură, s-a făcut renumită prin puterea ei de a alunga duhurile necurate abătute asupra oamenilor. Icoana Maicii Domnului de la Bisericani are și darul de a curma suferințele celor care suferă de boli ale plămânilor. Localnicii și călugării spun că aerul din jurul mănăstirii este binecuvântat, având o tărie și o putere miraculoase. Aici a fost construit și functionează unul din cele mai renumite sanatorii TBC din țară.  

Maica Domnului de la Horaița, izbăvitoarea de secetă
(sursa foto: doxologia.ro)

Mănăstirea Horaița este atestată documentar din luna iulie a anului 1428, printr-un hrisov emis de cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun. Patru sute de ani mai târziu, în 1824, sfântul locaș a fost înzestrat cu o icoană a Maicii Domnului, pictată și mai apoi îmbrăcată în argint de câțiva artiști pelerini veniți din Ardeal. La doi ani după aceea, în timpul unei perioade de secetă, călugării mănăstirii s-au trezit dimineața și au găsit icoana în poarta bisericii, având pe ea stropi de apă. Prima minune, dintr-un lanț de alte sute de minuni ulterioare, s-a săvârșit, conform celor consemnate în cronicile vremii, în aceeași zi. Călugării au îngenuncheat și s-au rugat la icoană, iar seara, norii s-au adunat si au izvorat ploaie binefăcătoare peste pământurile uscate de arșiță. De-a lungul vremii, icoana Maicii Domnului de la Horaița a fost dusă în procesiuni prin zonele afectate de lipsa apei și, în aproape 90 la sută din cazuri, a înfăptuit minunea aducerii imediate și miraculoase a ploii. Prin toate acestea, ea a fost denumită „izbăvitoarea de secetă”, fiind considerată, ca valoare religioasă, a doua icoană aducătoare de ploaie din țară, după cea de la Trifești.

La Mănăstirea Almaș, s-au vindecat 16 bolnavi de cancer

(sursă foto: crestinortodox.ro)
sursă foto: crestinortodox.roÎn anul 1659, la poalele Munților Stănișoarei au poposit soții Vasile și Maria Almaș, ciobani fugiți din Țara Hațegului din cauza unor conducători maghiari care doreau să-i convertească forțat de la credința ortodoxă la calvinism. Cei doi soți și-au întemeiat o gospodarie pe plaiurile nemțene, apoi au ridicat un paraclis din lemn, care, de-a lungul anilor, a fost transformat în mănăstire. Ctitorul oficial, consemnat în cronicile anului 1821, logofătul Bals, a dorit să păstreze ca denumire a sfântului locaș numele soților inițial întemeietori. Mănăstirea Almaș adăpostește o icoană a Sfintei Ana cu Prunca, realizată de autori rămași anonimi în anul ctitoririi. Icoana și-a dovedit puterea dumnezeiască chiar în același an, când mănăstirea a fost jefuită de revoluționarii greci ai Eteriei, nemultumiți de faptul că slujbele religioase ținute în sfântul locaș nu se oficiau, potrivit obiceiului vremii, în limba greacă. Istoria spune că eteriștii s-au străduit fără succes, timp de două zile la rând, să clintească din loc icoana Sfintei Ana cu Prunca, pe care doreau să o distrugă. Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Almaș a rămas pe locul ei destinat de Dumnezeu și a înfăptuit, de-a lungul a aproape 200 de ani, vindecări miraculoase ale bolilor trupești incurabile. Cronicile mănăstirii consemnează nu mai puțin de 16 cazuri în care credincioșii bolnavi de cancer s-au vindecat, după ce s-au rugat la sfânta icoana. Călugării mai spun ca unii dintre bolnavii vindecați recent trăiesc și în ziua de azi, fiind ei înșiși mărturii ale minunilor înfăptuite asupra lor.

Sursa informații:

https://www.crestinortodox.ro/stiri-crestine-gardianul/povestea-celor-sapte-icoane-facatoare-minuni-maicii-domnului-ale-sfintei-ana-tinutul-neamtului-75650.html

102 moaște sfinte şi icoane făcătoare de minuni şi 16 izvoare tămăduitoare se găsesc pe teritoriul tării noastre, iar România are şi patru biserici care păstrează bucăți din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.