Atelier de mărțișoare, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează două ateliere de mărțișoare pentru copii, în zilele de vineri, 21 și vineri, 28 februarie 2025.
Participanții vor confecționa mărțișoare cu temă florală, felicitări și semne de carte, la care vor ataşa firul simbolic alb-roșu, alături de un gând, o urare, un vers, urmând să le ofere celor dragi, conform tradiției.
Cele două întâlniri vor avea loc în intervalul orar 15.30 – 17.00, la Filiala de Carte străină a Bibliotecii Județene „G T. Kirileanu“ Neamț, iar activitățile vor fi coordonate de către meșterul popular Maria Tamaș și bibliotecarul Cristina Roman-Popovici.
Participarea se face pe baza permisului de utilizator și a achitării taxei de 9 lei pentru un atelier, sumă care acoperă o parte din cheltuielile cu materialele necesare.
Înscrierile se fac la Filiala de Carte străină (Bd. Republicii, nr. 17), începând de miercuri, 5 februarie 2025, în intervalul orar 10.00 – 17.00.
Mărțișorul, tradiție străveche, a primit de-a lungul timpului semnificații diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renașterii naturii. Din 2017, tradiția este inclusă în lista patrimoniului imaterial al umanității.
„Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, înscrierea «Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțișorul)» – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității“, precizează site-ul Ministerului Culturii.
Scrie raspunsul tau!