Concert susţinut de Orchestra de cameră „Concertino” – stagiunea muzicală 2011 – 2012
Marţi, 8 mai, de la ora 18.00, în Sala Consiliului Judeţean Neamţ, a avut loc un nou concert susţinut de Orchestra de cameră „Concertino” în cadrul Stagiunii muzicale 2011-2012. Orchestra de cameră „Concertino” şi-a făcut debutul în stagiunea muzicală a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, în acest an, în luna aprilie, atunci când a susţinut un concert care i-a avut ca solişti tot pe Ciprian Sicinschi şi Georgiana Chelba.
Organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” concertul va fi dirijat de Radu Oţel şi îi va avea ca solişti pe Ciprian Sicinschi – vioară, Georgiana Chelba – flaut şi Andrei Onofrei – vioară. În program, lucrări de: L. Boccherini, J. Pachelbel, J.S. Bach, W. A. Mozart, J. Massenet, S. Mercadante, J. Strauss, C. Dimitrescu.
Formaţia camerală a fost înfiinţată în acest an, la iniţiativa lui Stelian Dima-Resmeriţă, prim-contrabasist al Orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău şi a lui Radu Oţel, conferenţiar universitar doctor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, filiala Piatra-Neamţ. Orchestra este alcătuită din Alexandra Dumitriu, Andrei Onofrei – vioara I, Alexandru Timilie, Daniela Niţă – vioara II, Mariana Hărătău, Ilinca Sbanţu – violă, Liviu Mera, Alexandra Elefterescu – violoncel, Stelian Dima-Resmeriţă – contrabas şi Cătălin Stănescu – pian, orgă.
Scrie raspunsul tau!