Articole din Categoria Obiective turistice
Mănăstiri »

Valea Secului este un loc cu un farmec aparte unde de-a lungul timpului s-au întemeiat mai multe aşezăminte monahale la care vin zilnic în pelerinaj sute de credincioşi. Situat la aproximativ 12 kilometri de locul în care a copilărit Ion Creangă, drumul care duce spre aceste minunate locuri trece peste Ozana şi continuă de-a lungul pârâului Secu. După ce străbaṭi aproximativ 4 km de urcuş domol, pe lângă stânci şi codri bătrâni, apare în cale Mănăstirea Secu, o aṣezare monahală care dăinuie pe aceste locuri de peste 500 de ani.
Săpăturile …
Obiective turistice, Parcuri și rezervații »

Ţinutul Neamṭ este un loc plin de farmec atât pentru turiṣtii fideli cât ṣi pentru cei care sunt pentru prima dată în această zonă. Chiar dacă vara s-a sfârṣit ṣi toamna ṣi-a intrat în rol, puteṭi în continuare să vă petreceṭi concediul într-un loc plăcut ṣi liniṣtit cu peisaje impresionante care vă vor oferi momente de odihnă ṣi relaxare.
Parcurile naturale din Ţinutul Neamţului vă oferă numeroase posibilităţi de a petrece vacanṭa în mijlocul naturii, fiind destinaţii ideale de odihnă şi drumeţii. Ele sunt o alternativă pentru petrecerea timpului liber, un …
Mănăstiri, Obiective turistice »

Ţinutul Neamṭ este fără îndoială un loc al lăcaṣurilor de cult, a unora dintre cele mai frumoase biserici ṣi mănăstiri din România, care sunt vizitate în fiecare an de numeroṣi pelerini ṣi turiṣti. De la monumente ale arhitecturii gotice la cele ale stilului bizantin ori moldovenesc, lăcaṣele de cult din Neamṭ sunt recunoscute în toată lumea pentru frumuseṭea lor unică. Vă invităm să le vizitaṭi ṣi să redescoperiṭi trei dintre aceste mănăstiri a căror pictură interioară ne fac mândri ca suntem români.
Mănăstirea Agapia, care datează de la jumătatea secolului al …
Schituri »

Ţinutul Neamţului este zona în care la adăpostul munţilor şi al pădurilor s-au perpetuat străvechi forme de viaţă românescă. Oamenii de pe aceste meleaguri frumoase au întemeiat de-a lungul timpului numeroase aşezări stabile şi construcţii durabile care demonstrează crearea unor trăsături specifice moldoveneşti.
Printre cele mai vechi şi mai valoroase creaţii din arhitectura populară a zonei Neamţ se numără schiturile de lemn, construite în secolele XVI – XIX, într-un autentic stil moldovenesc. Deşi arhitectura populară nemţeană prezintă importante similitudini cu arhitectura din celelate zone de la poalele Carpaţilor exprimate prin răspândirea …
Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș, Parcuri și rezervații »

Dintre numeroasele obiective turistice care se găsesc în Ţinutul Neamţului, pentru cei care iubesc muntele le recomandăm o vacanţă în Cheile Bicazului, un loc de relaxare şi drumeţii montane. Zona reprezintă un punct de atracţie pentru turistii care an de an vin să străbată şoseaua care se strecoară printre munţii imenşi şi să admire frumuseţile pe care natura le-a creat aici. Dar, în Cheile Bicazului există locuri care abia aşteaptă să fie descoperite, peisaje sălbatice şi deosebite ce stau ascunse după pereţii stâncoşi care parcă se întâlnesc în cer.
Cheile Bicazului …
Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații »

Muntele Ceahlău reprezintă este o destinație turistică foarte atrăgătoare, preferată de mulţi dintre noi întrucat ai parte de odihnă şi relaxare practicând o serie de sporturi outdoor. Te poţi bucura de aer curat, ai parte de distracţie, dar şi de zone unde liniştea este cuvântul de ordine.
Ceahlăul este cel mai impunator munte din Carpaţii Orientali pe teritoriul căruia sunt incluse următoarele categorii de arii protejate: Rezervaţia ştiinţifică “Ocolaşul Mare”, Rezervaţia natural botanica “Poliţa cu Crini” şi Monumentele naturii: “Cascada Duruitoarea” şi “Avenul Mare”.
Zona turistică a Ceahlăului este accesibilă prin patru …
Obiective turistice, Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș, Sate nemțene »

Pentru a-i vedea frumuseţea, trebuie mers la pas pe o potecă ce străbate culmea care urcă pe dreapta valea Şugăului şi apoi pădurea. Se mai poate merge în sat din valea Lapoşului pe un drum forestier cam stricat, dar pe care poate urca maşinile de teren. Chiar înainte de a ajunge la primele case, copacii fac loc unei privelişti de vis. Agăţaţi deasupra văii privirea ne este furată de frumuseţea Cheilor Şugăului, a Vârfului Criminişul şi a Vârfului Hăşmaşul Mare.
Satul Barnadu este un sat pitit sub vârfurile Ciurgăului, pe culmea …
Biserici »

În cadrul Palatului Cnejilor din comuna Ceahlău se află Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” care datează din anul 1639. Biserica a fost construită pe cheltuiala hatmanului Gheorghe, fratele domnitorului Vasile Lupu şi a fost ridicată pe locul fostului schit Hangu întemeiat de călugări în secolul al XVII-lea. Boierii din familia Cantacuzino au reușit să-i oblige pe călugări să părăsească așezământul monahal şi au construit în incinta schitului lângă biserica o curte boierească și un palat cunoscut astăzi ca Palatul Cnejilor.
Construită din piatră și cărămidă biserica are adăugat pe latura nordică a …
Biserici »

În satul Miron Costin din Neamţ se află biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” care aparţine epocii lui Ştefan cel Mare aşa cum reiese din pisania aşezată în pridvorul bisericii. Construită în anul 1520 pe o temelie de piatră, biserica are ziduri groase de 1,5 m, o lungime de 28 m, o lăţime de 9 m şi o înălţime de 20 m, susţinută de contraforturi cu două bolţi din cărămidă. De-a lungul timpului biserica a fost supusă mai multor etape de reconstrucţie şi renovări, forma ei iniţială fiind modificată.
Astfel, în clădirea bisericii …
Apariții editoriale, Biserici, Sate nemțene »

Biserica este cea mai veche şi mai frumoasă construcţie de interes comunitar din satul românesc în jurul căreia s-au construit principalele edificii culturale şi sociale. Atestate în documentele istorice încă din secolul al XIV lea bisericile din lemn fac parte din categoria formelor arhaice ale cultului creştin.
Multe din bisericile de lemn construite în Ţinutul Neamţului se mai păstrează şi funcţionează şi astăzi, fiind relicve interesante şi documente preţioase ale unor timpuri apuse. Pe lângă valoarea şi particularităţile arhitectonice ale bisericilor de lemn, se evidenţiază laturile decorative, realizate în tehnicile cioplirii, …
Mănăstiri »

Mănăstirea “Schimbarea la Faţă” de pe Muntele Ceahlău a fost construită în anul 1993 prin contribuţia credincioşilor care şi-au dorit un lăcăş de rugăciune pe aceste locuri sfinte. Ceahlăul este considerat muntele sacru al românilor şi atrage de la an la an din ce în ce mai mulţi credincioşi care urcă muntele pentru încărcarea trupului şi sufletului cu tot ceea ce presupune taina acestui miracol natural. Locul de rugăciune al acestor credincioşi îl reprezintă mănăstirea care duminica şi în zilele de sărbătoare devine neîncăpătoare.
De la ferestrele cladirii în care sunt …
Obiective turistice, Parcuri și rezervații »

Cele trei parcuri naturale din Ţinutul Neamţului oferă numeroase posibilităţi de a petrece timpul liber în mijlocul naturii, fiind destinaţii ideale de odihnă şi drumeţii. Ele sunt o alternativă pentru petrecerea timpului liber, un adevărat antidot pentru stres în care natura joacă rolul principal. Reţeaua de trasee motane este marcată şi vă invită la drumeţii, dar şi la pedalat dacă sunteţi pasionaţi de ciclism.
Ca turist, odată ajuns în parcurile naturale nemţene veţi avea ocazia să experimentaţi natura cu toate simţurile. Puteţi face cunoştinţă cu bogăţia diversă a lumii plantelor şi …
Mănăstiri, Obiective turistice »

În Ţinutul Neamţului mănăstirile, schiturile şi sihăstriile au constituit, în toţi cei peste şase sute de ani de existenţă, repere de moralitate, de pioşenie şi viaţă duhovnicească, de credinţă şi dăruire. Aceste lăcaşe de cult nu sunt numai un loc de rugăciune, artă sau cultură ele sunt şi o pagină vie a neamului românesc, adevărate monumente de arhitectură cu o istorie fabuloasă.
Aşezate într-un cadru natural care te îndeamnă la meditaţie şi rugăciune mănăstirile din Ţinutul Neamţului sunt mărturii vii ale moştenirii acestui popor. Frumuseţea naturii înconjurătoare din acest ţinut se …
Agrement, Obiective turistice, Parcuri și rezervații »

Devenite o adevărată atracţie turistică Cheile Bicazului atrag an de an din ce în ce mai mulţi turişti. Aici sunt locuri care abia aşteaptă să fie descoperite, peisaje sălbatice şi deosebite ce stau ascunse după pereţii stâncoşi care parcă se întâlnesc în cer.
O plimbare pe drumul care străbate Cheile Bicazului, prin acest defileu săpat în piatră de către apele repezi de munte este o adevărată provocare pentru cei care iubesc natura. Drumul în serpentine de o rară frumuseţe pleacă din satul Bicazul Ardelean şi se termină la intrarea în staţiunea …
Agrement, Parcul Natural Vânători Neamț, Parcuri și rezervații »

Din acest an turiştii care vor veni să viziteze Parcul Natural Vânători vor avea ocazie să se bucure de o nouă atracţie turistică unică în România. În interiorul parcului s-a construit o punte suspendată care are o lungime de 250 de metri şi are ca punct de plecare parcarea din faţa sediului Parcului Natural Vânători Neamţ şi continuă până în spatele acestuia, într-un arc de cerc. Construită în aceeaşi formă cu podul de la intrarea în Cetatea Neamţ care avea un rol de apărare se doreşte ca şi puntea din …