Home » Mănăstiri, Obiective turistice

Biserica mausoleu a Mănăstirii Războieni

21 August 2011 0 Comentarii

manastirea-razboieni-jertfa-2011Mănăstirea de la Războieni ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare este o biserică mausoleu ridicată în amintirea sângeroasei bătălii de la Valea Albă din anul 1476. Bătălia de la Războinei – Valea Albă a rămas pomenită în istorie ca fiind una din cele mai înverşunate lupte ale moldovenilor cu turcii. Această biserică simbolizeză de fapt pomenirea unei înfrângeri, un omagiu adus luptătorilor moldoveni care şi-au apărat credinţa în care se născuseră şi patria străbună.

La urcarea sa pe tron, Ştefan cel Mare a găsit o ţară secătuită de numeroasele lupte duse de cei care-şi doreau domnia Moldovei şi de jaful oştilor străine. Pentru a apăra ţara Moldovei acesta a dus multe bătălii cu marile puteri răsăritene care veneau să o jefuiască, printre care şi bătălia de la Războieni – Valea Albă din 26 iulie 1476. Amintirea tragicei lupte de la Războieni a rămas vie în memoria şi în inima marelui domnitor care a hotărât după două decenii ridicarea acestei biserici deasupra locului unde au fost îngropaţi cei ucişi în luptă.

Din inscripţia redactată în limba slavonă care se găseşte pe peretele de sud al bisericii, în partea dreaptă a uşii ce dă în pronaos aflăm descrierea luptei şi a pierderilor suferite atunci de ţara Moldovei. Cu o valoare istorică deosebită această inscripţie reprezintă de fapt actul de naştere al bisericii, o pagină de sinceritate dictată de voievodul Ştefan cel Mare şi una din puţinele “cronici murale” care s-a păstrat până în prezent.

Spre deosebire de alte mănăstiri cea de la Războieni nu are o altă tradiţie decât incontestabila istorie scrisă cu lacrimi de durere la porunca şi sub supravegherea ctitorului ei, voievodul Ştefan cel Mare. Prin arhitectura ei biserica nu este o catedrală care să impresioneze prin masivitate, ea este un locaş al lui Dumnezeu, ridicat în smerenie pentru pomenirea veşnica a ostaşilor creştini căzuţi pe câmpul de luptă. Mănăstirea Războieni păstrează şi astăzi candela nestinsă a credinţei, purtând astfel o veşnică legătură de sfinţenie cu  ctitorul ei.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.