Biserica de lemn din Galu este situată în cimitirul satului şi poartă hramul “Sfântul Gheorghe”. Aceasta datează din anul 1918 conform unei însemnări pe care o găsim deasupra pridvorului, dar o notă de pe o Evanghelie tipărită la Bucureşti menţionează că aceasta “… a fost dăruită… la biserica din satul Galu… anul 1780, noiembrie 8“. Astfel, există mai multe ipoteze şi anume biserica ar fi mai veche decât se crede şi în anul 1818 a avut loc o reparaţie sau actuala biserică s-ar fi construit pe locul unui lăcaş mai vechi de anul 1780.

Din punct de vedere architectural biserica a fost construită după un plan cruciform dezvoltat spre sud cu un pridvor deschis, având câte patru colonete de lemn pe laturile ce străjuiesc intrarea. La exterior învelitoarea de şiţă lasă să se remarce toate componentele de bază ale edificiului. Astfel, se poate distinge altarul, absidele laterale şi încăperea pătrată a clopotelor situată deasupra pridvorului. Deosebiţi sunt şi pereţii din bârne de brad a căror îmbinare în “coadă de rândunică” pun în evidenţă măiestria meşterilor care au lucrat aici folosind numai cuie de lemn.

La interior biserica este căptuşită cu scânduri de brad şi împărţită printr-un perete de dulapi în care a fost tăiat un gol în arcadă, reliefând mai bine structura sistemului de boltire cu planşeu drept în pronaos şi bolţi cu fâşii curbe în plan octogonal în naos şi altar. Catapeteasma a fost lucrată de către meşterul Ion Zugravul şi etalează în ornamentica sculpturală o splendidă îmbinare de motive populare specifice Văii Bistriţei.

Biserica este realizată în  stil moldovenesc, dar are influenţe ardeleneşti, fapt datorat transferului masiv de populaţie,  de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din Transilvania spre Valea Bistriţei. Acest monument de artă populară impresionează prin câteva caracteristici pe care rareori le găsim reunite în arhitectura aceleiaşi construcţii: folosirea exclusivă a lemnului, chiar şi la îmbinări, proporţiile miniaturale echilibrate, puritatea stilului şi măiestria execuţiei.