Home » Evenimente

Şcoala de vară din Ştrandul Tineretului Piatra Neamţ

1 July 2013 0 Comentarii

03-scoala-de-vara-iunie-iulie-2013-piatra-neamtÎn perioada 24 iunie – 31 iulie 2013, va avea loc cea de-a V-a ediţie a Şcolii de Vară 2013 organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Neamţ. Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor cursanţilor, dar şi pentru a asigura condiţiile propice desfăşurării activităţilor, cursurile  de la această ediţie au fost împărţite în două locaţii. Astfel, cursurile se vor ţine la Stâna tradiţională din Ştrandul Piatra Neamţ şi la sediul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ şi vor acoperi o varietate de domenii, de la cele ale artei tradiţionale, până la folclor, muzică clasică şi religioasă, artă plastică, origami sau handmade.

La Stâna tradiţională din Ştrand, vor avea loc cursurile de: Pictură, Artă decorativă, Grafică  cu prof. Radu Macavei şi prof. Arcadie Răileanu, organizate pentru două serii de elevi, în perioadele 25 iunie -11 iulie (seria I), 12-27 iulie (seria a II-a), Modelaj artistic şi olărit  cu Viorica Bugeaclău, Ţesut, cusut, tors, perioada 1-31 iulie, cu meşter popular Mariana Lazăr, Origami şi quilling  perioada 26 iunie-12 iulie şi Handmade-lucrări artistice din sfoară, aţă şi textile perioada 16-30 iulie, coordonate de instructor Nina Dumitru.

La sediul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, din strada Ştefan cel Mare nr. 3, se vor desfăşura următoarele cursuri: Pian, canto clasic, muzică bisericească, formare şi iniţiere în dirijat şi cânt liturgic cu prof. Daniela Iacob, Canto popular  perioada 26 iunie-12 iulie  şi Muzică uşoară perioada 17-31 iulie, coordonate de prof. Giorgiana Şerban, Chitară perioada 1-31 iulie cu prof. Blănaru Florentin şi Dans popular  cu prof. Ioan Luchian şi prof. Claudiu Luchian. Copii care nu au împlinit încă 7 ani şi doresc să participe la cursuri trebuie să fie obligatoriu  însoţiţi în perioada desfăşurării acestora. Pentru participare la cursuri se percepe o taxă de 50 lei, excepţie face cursul de dans popular care este gratuit.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.