Home » Meșteri populari

Meşteri populari care confecţionează măşti- Vasile Ciocârlan

5 January 2015 0 Comentarii

IMG_3582_resizePe meşterul popular Vasile Ciocârlan, din comuna Ștefan cel Mare, l-am întâlnit la Târgul de Crăciun organizat la Piatra Neamț în luna decembrie 2014. Privind expunerea de produse aduse pentru valorificare îți dai seama că duce mai departe îndeosebi meşteşugul măştilor. Fiind născut și crescut la sat, unde tradiţiile, obiceiurile şi mai ales, ritualurile tradiţionale de sărbători sunt mai bine păstrate și mai intens trăite, Vasile Ciocârlan și-a făcut o îndeletnicire din a confecționa cu ingeniozitate, simţ ironic pronunţat și cu multă măiestrie o varietate de măşti, exprimând astfel propria  critică asupra personajelor populare.

El știe să facă măşti antropomorfe (moş, babă, ursar căldărar, cucoană, jidan), cât şi zoomorfe (ţap, capră, berbec şi urs). Măştile sunt confecţionate manual, în atelierul meşterului, din materiale diferite: piele şi blană de animale, ţesături de pânză sau postav gros, lemn cioplit, coajă de copac. În compunerea lor se mai folosesc bucăţi de metal sub formă de plăci sau cercuri, sfoară groasă colorată, pene de păsări, câlţi de cânepă, păr de cal sau de porc, carton colorat, mărgele, nasturi, bucăţi de sticlă, boabe de fasole, coarne de animal şi cioburi de oglindă. Ca un bun cunoscător al obiceiurilor şi tradiţiilor ținutului Neamț, meşterul Vasile Ciocârlan reuşeşte prin măştile create să întregească atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă în satele din Moldova. Este membru al Asociației Meșterilor Populari din Moldova și angajat al Centrului de Cultură Carmen Saeculare din Piatra Neamț. În această calitate este prezent cu măștile și cu produsele pe care știe să le facă cum nimeni altul, alături de soția sa, la numeroase festivaluri sau manifestări cu temă populară sau tradiții.

IMG_3581_resize IMG_3582_resize IMG_3583_resize IMG_3584_resize IMG_3585_resize IMG_3586_resize IMG_3587_resize IMG_3593_resize IMG_3597_resize

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.