21 și 22 ianuarie 2017

Vicleniile lui Scapino

după Molière

Traducerea: Doru Mareş

Adaptarea scenică: Alexandru Mâzgăreanu

Distribuția:

(în ordinea indicată de autor)

Argante: DAN GRIGORAŞ

Geronte: DANIEL BEŞLEAGĂ

Octave: FLORIN HRIŢCU

Leandre: DRAGOŞ IONESCU

Zerbinette: NORA COVALI / CORINA GRIGORAŞ

Hyacinthe: CĂTĂLINA BĂLĂLĂU

Scapino: CEZAR ANTAL

Sylvestre: RAREŞ PÎRLOG

Nerine: NORA COVALI / CORINA GRIGORAŞ

CARLA: AIDA AVIERIȚEI

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Scenografia: Romulus Boicu

Muzica: Alexandru Suciu

Din secolul al XVII-lea ajung până la noi ecourile unui râs tonic, lucid, curativ: râsul domnului Molière. Acuzat de blasfemie și de instigare la imoralitate, își apăra astfel spectacolele sale hohotitoare: „Datoria comediei fiind de a îndrepta oamenii distrându-i, am crezut că, în îndeletnicirea pe care o am, nu-mi rămâne altceva mai bun de făcut decât să atac, prin reprezentări ridicole, viciile secolului meu.“ (Prima jalbă către rege în apărarea piesei „Tartuffe“).

Premiera absolută a „Vicleniilor lui Scapin“ a avut loc pe 24 mai 1671, la Palais-Royal, Paris, rolul lui Scapin fiind  jucat chiar de Molière. Spectacolul a fost retras în luna iunie şi a fost puţin reluat în timpul vieţii autorului (de 18 ori). Astăzi, probabil că nu există teatru european care să nu fi montat măcar o dată această piesă. Pentru Teatrul Tineretului, aceasta are o puternică amprentă afectivă: este premiera care a deschis prima stagiune a secției Piatra-Neamț – Teatrul de Stat Bacău, deci primul spectacol din repertoriul TT. Evenimentul a avut loc pe 3 octombrie 1958, fiind un spectacol preluat de la Studioul „Casandra“ al Institutului de Teatru București,  în regia lui David Esrig, scenografia: S. Briss. În 1992 piesa a fost montată de Nicolae Scarlat, asistent de regie: Corneliu Dan Borcia, scenografia: Adina Panaitescu.

În 2014 piesa revine în repertoriul TT, îmbrăcată în haină nouă de tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu. Undeva, pe o plajă, unde este fieful tinerilor dezlănțuiți în distracție, Scapino și-a lăsat (în alt secol) pălăria țuguiată, costumul cu dungi verzi pe fond alb, sabia de lemn, masca și s-a îmbrăcat în pantaloni scurți. Dar spiritul lui de panglicar viclean, capabil să te vândă într-o lingură de apă, a rămas același ca pe vremea lui Molière. Farsa lui Molière a prins culoarea vremurilor noastre: cu trabant flower-power, investit cu inedite funcții de divertisment, cu doze de bere eliberându-și vulcanic conținutul în toiul petrecerilor pe plajă etc., dar sensurile cu care a învesti-o autorul au rămas aceleași: zeflemisirea optuzității, plăcerea enormă a celui considerat umil de a le juca puternicilor renghiuri teribile.

(Raluca Naclad, consultant artistic)

Galerie foto: