Home » Alte evenimente, Evenimente

COMPLEXUL MUZEAL JUDEȚEAN NEAMȚ – Muzeul Iluziilor la Piatra-Neamţ

8 May 2017 0 Comentarii

 

Muzeul Iluziilor la Piatra-Neamţ

 

 

 

Începând cu data de 12 mai, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț se transformă pentru o lună de zile în Muzeul Iluziilor. Este o premieră absolută pentru instituția muzeală nemțeană care devine astfel prima gazdă a acestui nou tip de spectacol educativ (proiect al Asociației Astronomice Pluto)

Deși la nivel național este o noutate, acest tip de muzeu este foarte popular în țări precum Spania (Barcelona), Croația (Zagreb) sau Rusia (Moscova). Particularitatea proiectului românesc vine din mobilitatea sa – astfel el va debuta la Piatra-Neamț, dar își propune ca ulterior să ajungă și în celelalte orașe ale țării.

Succesul acestui tip de spectacol vine din formatul interactiv și din conținutul său neconvențional. Reamintim că de-a lungul timpului, Asociația Astronomică Pluto, în colaborare cu Complexul Muzeal Județean Neamț a oferit publicului nemțean două ediții ale unui spectacol de planetariu (având ca tematică – Constelațiile tradiționale ale străbunilor tălmăcite pe înțelesul copiilor respectiv Exploratori ai Universului Galileo Galilei și  robotul Curiosity) care s-au bucurat de un real succes.

De data aceasta provocarea este una multiplă – practic Muzeul Iluziilor își conduce vizitatorii prin trei mari capitole, fiecare dintre ele destinată unui alt tip de iluzii.

Sala oglinzilor deformate  este locul unde cei mici se vor distra și vor deveni, pentru câteva minute, subțiri ca o sfoară sau rotunzi ca un balon, vor avea burta până la nas sau vor deveni pitici. Iluziile optice vor avea și ele o sală dedicată: peste 50 de tablouri originale, unele de mari dimensiuni, vor provoca voința și inteligența celor care vor încerca să rezolve misterele din spatele lor. Toate imaginile sunt dotate cu instrumente de măsurat, cu ajutorul cărora vizitatorii vor încerca să înțeleagă cum funcționează iluziile. A treia sală este dedicată obiectelor care le vor oferi vizitatorilor experiențe unice: aici, vizitatorii vor putea înțelege cum funcționează hologramele, vor experimenta vertijul într-un tunel lung de 6 metri, vor încerca să descifreze mecanismul iluziei cinematografice sau vor putea să își încerce talentele muzicale la un theremin, primul instrument muzical electronic.

Muzeul Iluziilor nu își propune să fie o simplă distracție de week-end sau o alternativă de petrecere în mod plăcut a timpului liber ci dorește să ridice întrebări, să provoace gândirea copiilor și adulților deopotrivă.

„Noi nu vrem doar să le oferim vizitatorilor o alternativă plăcută pentru petrecerea timpului liber, ci și să le provocăm gândirea, să îi facem să înțeleagă care sunt mecanismele logice și naturale care se află în spatele tuturor iluziilor care ne înconjoară”, a spus Adrian Filpișan, coordonatorul proiectului. „Muzeul Iluziilor e, prin asta, și o completare neconvențională, dar extrem de utilă, a educației formale din școli”.

De reținut:

Perioada de desfășurare – 12 mai – 14 iunie;

Locație – Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 10;

Cum procur bilet?

Muzeul va putea fi vizitat doar pe bază de rezervare, la [email protected] sau numărul de telefon 0726/519941.

Prețul biletului este de 12 lei; În prețul biletului intră și vizitarea expoziției de bază a muzeului;

Durata spectacol: 60 minute;

Ce pot vedea?

Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, un vortex tunnel, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi…

Recomandări – bateria telefonului sau a camerei de fotogafiat la capacitate maximă!

 

Afiș:

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.