Home » Alte evenimente, Evenimente

Ziua Internațională a Cititului Împreună și Ora să ȘTIM, la Biblioteca Județeană

31 January 2019 0 Comentarii

Ziua Internațională a Cititului Împreună și Ora să ȘTIM, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț celebrează vineri, 1 februarie, Ziua Internațională a Cititului Împreună prin organizarea unor ateliere de lectură în cadrul Secției de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“, la care vor fi prezenți, de la ora 11:00 la ora 12:00, elevi de la Centrul de Educație Incluzivă „Alexandru Roșca“ însoțiți de pedagogul Oana Doru.

Totodată, va fi prezentat proiectul Ora să ȘTIM, la care sunt așteptați copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani. Atelierele Ora să ȘTIM urmează să se desfășoare în primele trei săptămâni ale lunii în perioada februarie-iunie 2019, în zilele de marți – grupa 3- 6 ani – și miercuri – grupa 7-10 ani, între orele 13:30 și 15:00. Înscrierile pentru Ora să ȘTIM se fac la Secția de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“, iar participarea este gratuită.

Proiectul Ora să ȘTIM se desfășoară, în județul Neamț, și în bibliotecile publice partenere Bîra, Borlești, Cordun, Crăcăoani, Dămuc, Gherăești, Hangu, Răucești, Sagna, Tazlău, Tămășeni, Trifești și Zănești.

Cititul, un drept al tuturor oamenilor

În fiecare an, de Ziua Internațională a Cititului Împreună, oamenii de pretutindeni citesc cu voce tare împreună și împărtășesc povești pentru a promova cititul ca pe un drept care aparține tuturor oamenilor.

Pe 1 februarie 2019, proiectul Ora să ȘTIM, care cuprinde 150 de biblioteci din 12 județe, se alătură acestei mișcări internaționale și, împreună cu zeci de bibliotecari și sute de copii, părinți și pasionați de lectură din întreaga țară, împărtășesc curiozitate și bucurie prin intermediul cărților pentru copii.

Interesul față de lectură și de subiectele ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) reprezintă un dar pe care generația noastră îl poate oferi copiilor și generațiilor următoare. În cadrul evenimentului, copiii vor asculta povești captivante și vor avea ocazia să facă mici experimente alături de bibliotecari. Activitățile vor genera un interes deosebit față de comunicarea verbală și alte forme de comunicare, deoarece copiii trebuie să identifice și să descrie fenomenele cercetate, să-și exprime gândurile, ideile și să pună întrebări.

„Copiii învață urmărind ce fac cei mari. Iar noi adulții, adeseori uităm să le arătăm celor mici câtă plăcere si bucurie ne aduce cititul. Citind împreună cu copiii, acasă, la bibliotecă sau la școală, le transmitem această bucurie în mod direct și sincer. În acest an, care în România este declarat și Anul Cărții, Ziua Internațională a Cititului Împreună este nu doar o bucurie care aduce în prim plan copiii și cartea ci, prin popularizarea temelor ȘTIM, le stârnește copiilor curiozitatea și dorința de a explora. Cu ocazia ZICI, dar și de-a lungul proiectului Ora să ȘTIM bibliotecarii și adulții care vor citi vor inspira copiii cu povești incitante și îi vor provoca să pătrundă în lumea matematicii, științei și tehnologiei. Iar acolo copiii vor descoperi o lume pe măsura curiozității și istețimii lor. Este ceea ce credem atât noi, cei de la Fundația Progress, cât și inițiatorii proiectului Ora să ȘTIM/ Volunteer readers, Deutsche Telekom Stiftung“, precizează Claudia Șerbănuță, Project Manager Ora să ȘTIM.

Studiile arată că persoanele care citesc frecvent sunt în măsură să-i înțeleagă mai bine pe ceilalți, să empatizeze cu ei și să vadă lumea și din perspectiva altora.

Ziua Internațională a Cititului Împreună 2019 este un eveniment susținut la nivel național de grupul Citim Împreună România.

Ce este Ora să ȘTIM?

Ora să ȘTIM este versiunea la nivel național a proiectului „STEM Volunteer Readers“, care a fost derulat în Germania cu un mare succes încă de la lansarea sa, în anul 2015. Proiectul se bazează pe studii științifice care arată că, în special la vârsta școlii primare, abordarea subiectelor și întrebărilor legate de știință, tehnologie, informatică și matematică (ȘTIM) au impact asupra modului în care copiii se exprimă și a formării abilităților lor de lectură.

Proiectul beneficiază de sprijinul Deutsche Telekom Stiftung și al Fundației Progress și urmărește crearea unei oferte de servicii, la nivel elementar, în rândul copiilor, cu ajutorul bibliotecarilor, în domeniile știință, tehnologie, inginerie și matematică, #ȘTIM.

Informații suplimentare pot fi găsite online la www.telekom-stiftung.de/volunteer-readers și pe www.facebook.com/orasastim/.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.