Home » .: Promovare Turistică :., Evenimente, Obiective turistice, Promovare Turistică

Ținutul Neamț, o destinație europeană de excelență

4 March 2019 0 Comentarii

Ținutul Neamț, o destinație europeană de excelență și una dintre cele mai populare destinații EDEN pe rețelele de socializare

 

 

 

Membru în Asociația Destinații Europene de Excelență (EDEN) din anul 2018, Județul Neamț va fi gazda Întrunirii Rețelei EDEN, în zilele 10-12 aprilie 2019, perioadă în care se desfășoară Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și în care sunt prevăzute 8 reuniuni cu teme turistice ce vor fi organizate în mai multe localități din țară.

O analiză statistică, de dată recentă, arată că Ținutul Neamț este una dintre cele mai populare destinații EDEN pe rețelele de socializare, având peste 32.000 de urmăritori dar și pe site-ul European Best Destinations, cel mai vizitat website pentru turismul din Europa.

Prezentare județul Neamț:

Ținutul Neamț a ocupat locul IV în anul 2008 pentru tema „Turismul și patrimoniul local intangibil” și tot locul IV în anul 2015 pentru tema „Turismul și gastronomia locală”, în competițiile organizate anual, începând din 2008, de către Comisia Europeană, în colaborare cu Asociația Rețelei EDEN.

Cea de-a 13-a reuniune a rețelei EDEN, care urmează să fie găzduită de Județul Neamț, în aprilie 2019, va aduce împreună aproximativ 100 de participanți din 27 de țări membre și va avea ca scop dezvoltarea turismului sustenabil, împărtășirea celor mai bune practici din cadrul rețelei EDEN, schimbul de informații și cunoștințe în domeniul turismului, premierea și promovarea celor mai bune soluții inovatoare în turism, printre destinațiile EDEN.

În cadrul Întrunirii EDEN din aprilie 2019, participanții vor avea incluse o serie de vizite la unele dintre cele mai  atractive obiective din județul Neamț: Curtea Domnească din Piatra Neamț, Cheile Bicazului, Parcul Natural Vânători Neamț, Mănăstirea Neamț, Muzeul Etnografic Nicolae Popa din satul Târpești, comuna Petricani.

Galerie foto:

Evenimentul este organizat de Comisia Europeană, în colaborare cu Asociația Rețelei EDEN, Ministerul Turismului din România și Consiliul Județean Neamț.

Proiectul EDEN – Destinații Europene de Excelență a fost lansat în anul 2006 de Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Întreprinderi și Industrie. Obiectivele urmărite vizează dezvoltarea turismului durabil, decongestionarea destinațiilor clasice, reducerea sezonalității, redirecționarea fluxurilor de turiști către destinații non-tradiționale, încurajarea creării de rețele între participanții la proiect.

Asociația EDEN dorește să devină unul dintre cei mai importanți contribuabili în consolidarea imaginii și profilului Europei, ca o colecție de destinații turistice durabile și de înaltă calitate.

Asociația își propune să devină o voce din ce în ce mai influentă și cu autoritate, recunoscută de operatorii din turism, de mass – media și de turiștii din întreaga lume.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.