Home » Alte evenimente
, ,

Ateliere de jocuri logico-educative la Biblioteca Județeană

20 January 2020 0 Comentarii

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț face înscrieri pentru atelierele logico-educative pe care le organizează în Secția Carte pentru Copii & Ludotecă „Ion Creangă“, începând cu data de 20 ianuarie 2020.

Copiii cărora li se adresează aceste ateliere sunt cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, iar jocurile folosite vor fi Remi, Monopoly, Activity, Taboo, Să descoperim Europa, cele din seria Genius – Monumente faimoase, Animale spectaculoase, Plante uimitoare, Oameni faimoși din lumea întreagă, Oameni celebri din România –, Corpul omenesc, Țările lumii sau Jocuri inventate.

Atelierele se vor desfășura o dată pe săptămână, în fiecare luni, între orele 14.00 și 15.00, totalizând 18 întâlniri, până pe data de 25 mai 2020.

Atelierele de jocuri logico-educative oferă copiilor posibilitatea participării la un program diversificat de activități  de comunicare și socializare în cadrul secției. Prin intermediul jocului, copiii își îmbogățesc experiența cognitivă, își educă voința și pe această bază formativă își conturează profilul personalității. De asemenea, socializează și inter-relaționează într-un mod plăcut și constructiv, într-o lume în care interacțiunea umană direct este din ce în ce mai rară și pierde teren în fața mijloacelor tehnologice și a comunicării on-line. Totodată, printre beneficiile de care se pot bucura copiii care participă la atelierele de jocuri logico-educative se pot enumera antrenarea operațiilor gândirii: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, ordonarea, concretizarea; dezvoltarea spiritului de observație; stimularea inițiativei și a independenței în activitate; dezvoltarea atenției, disciplinei; formarea deprinderilor de lucru corect și rapid; însușirea facilă, plăcută, rapidă și temeinică a cunoștințelor propuse; dezvoltarea unor atitudini de lucru în echipă, solidaritate, fair play, asumarea unor responsabilități; utilizarea timpului liber în mod organizat și într-un mediu de formare adecvat particularităților de vârstă ale acestora.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.